Gerovital sărbătorește Ziua Mondială a Frumuseții, oferind o serie de sfaturi utile în materie de îngrijire și înfrumusețare.

Pentru îngrijirea tenului, primul pas este încadrarea acestuia într-o tipologie corectă. Tenul mixt este caracterizat printr-un aspect lucios în zona frunții, nasului și bărbiei. Tenul gras prezintă un aspect lucios pe toată suprafața, iar tenul uscat este caraterizat de probleme ca lipsa hidratării și descuamare. În cazul tenului matur, sunt prezente riduri fine și profunde în zona ochilor, frunții și în jurul gurii, iar tenul sensibil prezintă capilare dilatate, vizibile în zona obrajilor și sensibilitate crescută. Odată stabilit în ce categorie se încadrează tenul, alegerea produselor de îngrijire devine ușoară.

specialisti

Produsele recomandate pentru tenul mixt și cel gras sunt gelurile spumante purificatoare și produsele care matifiază.. Tenul uscat necesită o atenție deosebită și se recomandă curățarea cu produse ce au la bază formule blânde, de preferat 2 in 1 (față și ochi), ce asigură atât purificare, cât și hidratare. În îngrijirea tenului uscat este esențială utilizarea produselor hidratante, iar tenul matur poate arăta mai proaspăt, după utilizarea produselor potrivite. În cazul acestuia, o curățare adecvată presupune folosirea produselor au caracteristici și ingrediente nutritive, dar și compuși de întinerire, precum acidul hialuronic. Petele tenului cuperozic pot fi diminuate cu ajutorul loțiunilor micelare, recunoscute pentru buna lor toleranță și curățare eficientă.

“Produsele dermato-cosmetice asigură atât sănătatea, cât și frumusețea tenului. Acestea nu maschează problemele tenului, ci le vindecă și ajută la restabilirea echilibrului la nivel cutanat”, a declarat Ing. Sofia Irimie – Şef Birou Cercetare Farmec.

În cadrul secțiunii “Sfatul specialistului” de pe site-ul www.farmec.ro vizitatorii primesc răspunsuri la întrebări despre produse și îngrijire, direct de specialiștii Gerovital. Totodată, website-ul pune la dispoziția vizitatorilor informații diverse, dar și sfaturi de îngrijire sub formă de tutoriale video.

Beauty & Make-up

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *