O eclipsă totală de Soare se va produce pe 2 iulie 2019, însă, din păcate, fenomenul va fi vizibil doar din regiunea Pacificului, Argentina și Chile.
Pe 2 iulie, Luna se va plasa între Terra și Soare, pe aceeași axă, generând o eclipsă care va fi vizibilă din cea mai mare parte a regiunii Pacificului, precum și din Argentina și Chile.
Potrivit specialiștilor astronomi, eclipsa va debuta la est de Noua Zeelandă, la ora 16.55 GMT, pentru a se încheia în zona Argentinei, la ora 21.50 GMT. Având în vedere că va traversa o mare parte din Oceanul Pacific, puțini oameni vor putea observa fenomenul.
Eclipsa de soare totală va putea fi văzută de la Observatorul European Austral din La Silla, Chile, echipat cu unul dintre cele mai performante telescoape din lume.
Eclipsa totală de soare – când va fi vizibilă și în România
Eclipsele de Soare se observă numai din anumite locuri de pe glob, iar faza maximă de totalitate, doar pe o fâșie lată de aproximativ 200 de kilometri, de aici și raritatea lor, potrivit site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București.
Următoarea eclipsă parțială de Soare vizibilă de pe teritorul Românei va avea loc pe 21 iunie 2020.
Totodată, următoarea eclipsă solară totală vizibilă din țara noastră va avea loc abia pe 3 septembrie 2081.
Eclipsa din 11 august 1999 a fost ultima eclipsă totală de Soare din secolul al XX-lea și, implicit, din mileniul al II-lea, în anul 2000 neexistând un astfel de fenomen. Ultimul fenomen de acest fel din secolul XX a fost vizibil și în România, iar Bucureștiul a fost singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate.
Vezi și: #Flawlesscrete: o altfel de vacanță în Grecia
sursa: Mediafax