Spune o vorbă românească “prostul, până nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Încep cu asta fiindcă știu că, într-o oarecare măsură, veșnicia chiar s-a născut la sat. Sau e invers, poate: totul e veșnic, aici, la sat. Oricum ar fi, în satul care se numește România, câteva voci au început să ceară noi reguli. Un mare jurnalist, de exemplu, a declarat recent că absolvirea examenului de Bacalaureat ar trebui să reprezinte o condiție obligatorie pentru dreptul la vot. Atât jurnalistului, cât și creatorilor noilor reguli pentru protecția datelor le-ar fi util, cred, un rezumat al efectului Dunning-Kruger.

Efectul Dunning-Kruger sau despre fudulie

Efectul ăsta cu nume imposibil de pronunțat reprezintă o eroare de apreciere a propriilor calități într-un anume domeniu. Se referă la acele persoane care apreciază greșit că “pot mai mult” sau “știu mai bine”, deși habar n-au despre ce vorbesc. Comportamentul este o consecință directă a lipsei de cunoștințe în domeniul respectiv: cu cât știe omul mai puțin despre cutare lucru, cu atât i se pare că știe mai mult. Îl putem observa frecvent în opiniile sportive, unde mereu se găsește cineva care n-a pus niciodată mâna pe o rachetă s-o critice pe Simona Halep, de exemplu. Și pretutindeni în online.

Nătărăul crede că este înțelept, dar înțeleptul se știe a fi nătărău, zicea Shakespeare. Și Socrate înaintea lui. Cam asta zice și efectul Dunning-Kruger: paradoxal, câtă vreme omul nu știe suficient, el crede că știe, iar atunci când știe mai multe, descoperă că are încă multe de învățat. Jurnalistul nostru propunea condiționarea dreptului la vot de absolvirea examenului de Bacalaureat, dar ce ar însemna asta decât un alt elogiu adus mediocrității, care populează în voie și medii mai ilustre ca umilul BAC?

“Pentru că meriți!”

Copywriter-ul care a inventat fraza de mai sus este un geniu al marketingului și un exemplu viu al elogiului de care vorbeam. În epocile mai puțin blânde cu feminitatea și feminismul, reprezentantele sexului frumos erau ținute departe de educație, dar asta nu le împiedica să fie învățate de mici că merită tot felul de lucruri. De obicei, “meritul” era aspru și violent pedepsit de un reprezentant al speciei la fel de puțin mintos. Astăzi, fie omul la fel de slab educat ca țărăncile secolelor trecute, tot crede el că merită ceva, dar vrea să scape nepedepsit când pretențiile lui se dovedesc a fi prea mari pentru celălalt. De exemplu, vrea să-i fie protejate datele pe care el singur le-a oferit cândva, pentru a primi ceva.

Imaginați-vă că toți votanții care au primit câte o sticlă de ulei în schimbul “alegerii corecte” s-ar ofusca a doua zi ca niște domnișoare de pension și-ar mai cere dreptul la un buletin de vot. Sau la o sticlă de ulei. Pentru că merită. În condițiile în care o persoană a decis să-și ofere datele personale în schimbul unei reduceri ori beneficiu, iar apoi se plânge că este agresată, deși are la dispoziție butonul de dezabonare, nu-i cam același lucru? De ce mă protejează, mai exact, noile reguli, la subpunctul care impune companiilor și agențiilor să-mi ceară acceptul pentru a primi în continuare informații? De propriile mele alegeri greșite? Cum putem să ne dăm seama de o eroare dacă nu vedem consecințele ei?

Drumul spre iad e pavat cu intenții bune

Îmi repugnă violența. Și mitocănia. Dar de aici și până la a ne simți lezați de orice comunicare e cale lungă. Schimbările în managementul de protecție a datelor ar putea fi lăudabile, dacă n-ar fi parțial inutile și parțial praf în ochi. A te simți agresat fiindcă primești spam e un alint îngrozitor. Și lene și netrebnicie. Măcar în unele cazuri. Rezumatul situației e cam așa: te simți agresat/ă fiindcă primești o scrisoare. În condițiile în care poți cere oricând expeditorului să oprească trimiterea. Practic, este una din rarele situații din viață în care ai posibilitatea de a-i cere cuiva să dispară din viața ta. Rapid și fără consecințe neplăcute. Tot așa cum l-ai lăsat să intre.

Dar asta nu era suficient. Ca soluție falsă la o problemă răstălmăcită, orice comunicare directă a devenit… agresiune. Întrebarea a devenit agresiune. Propunerea a devenit agresiune. Flirtul a devenit agresiune. Doar prostia e simpatică și nu agresează pe nimeni, se pare. E perfect normal să te pui pe picior de egalitate cu o victimă a violului fiindcă te-a fluierat unul pe stradă. Campania #metoo a demonstrat asta, pe alocuri. Dar nimeni nu te judecă pe tine pentru această pretinsă egalitate și inutilă victimizare, deși ea este, în fond, mai dăunătoare unei victime reale a violenței împotriva femeilor decât fluieratul care te-a deranjat pe tine. Plus că-i o mitocănie fără margini!

Tot o mitocănie este faptul că soluția de “protecție a datelor” a obligat companiile, agențiile și presa să-mi trimită sute de mailuri pentru a confirma că vreau să primesc mailuri în continuare. N-am gustat niciodată filosofia lui “hai mai bine să mă împiedic”. Dacă n-aș fi vrut le-aș fi spus până acum să se oprească sau nu le-aș fi furnizat adresa de e-mail de la bun început.

Pară-se că trăim niște vremuri în care doar falusul în erecție poate fi considerat agresiv și… comunicarea directă de orice fel. Tot un fel de falus și aia, căci are nevoie de verticalitate. Dar de copiile roz din silicon nu vorbește nimeni? Indirect suntem toți violați de babuini. Zilnic. Serviciile secrete nu ne vor cere niciodată acceptul de a ne viola viața privată. O să spuneți că nu oricine are parte de o asemenea “onoare”. Mai lumesc: partenerii ne vor verifica în continuare telefoanele, ieșirile, conturile de social media, lungimea fustei, conținutul portofelului. După caz și după gen. Va trebui să răspundem în continuare la întrebarea “unde ai fost?” după o bere cu băieții. Va trebui să privim cu aceeași înțelegere o femeie abuzată, una violată, una bătută și una fluierată pe stradă. Statul ne va obliga în continuare să-i întreținem toate capriciile, ca o nevastă de provincie care pretinde flori în timp ce toarnă prea multă sare în mâncare.

Dar aici vorbim de agresiuni indirecte, voalate, de mănuși de catifea și de vibratoare roz, cu luminițe. Agresiunea reală e roz, e pufoasă și nu recunoaște GDPR.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *