Ambasada Republicii Peru în România în colaborare cu Institutul Cervantes din București organizează, în perioada 20 martie – 17 aprilie 2024, expoziţia de fotografie „MARELE DRUM INCAȘ. Peru: integrare și diversitate”. Aceasta şi-a propus să aducă în atenţia publicului Qhapaq Ñan – Marele drum incaș. Găzduită în Sala de expoziții a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), expoziţia reunește mai mult de 30 de fotografii de înaltă rezoluție privind acest important sistem de drumuri andin.

Despre vernisajul expoziţiei

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 20 martie, începând cu ora 18.30, în prezența E.S. Dl. Félix Denegri Boza, Ambasadorul Republicii Peru în România, și a lui Marius Chivu, scriitor şi autorul a trei jurnale de călătorie în Himalaya, Anzi și Atlas. Amfitrion este Jorge Jiménez–Zumalacárregui, Directorul Institutului Cervantes din București.

Expoziția este organizată în anul în care se împlinesc zece ani de la înscrierea Qhapaq Ñan pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dar și în anul în care România și Republica Peru serbează 85 de ani de relații diplomatice bilaterale. În plus, în anul 2024 se sărbătorește și Bicentenarul de la bătăliile de la Junín și Ayacucho, fapte care au consolidat independența națiunilor din America de Sud.

Ce trebuie să ştim despre „MARELE DRUM INCAȘ. Peru: integrare și diversitate”

Expoziţia „MARELE DRUM INCAȘ. Peru: integrare și diversitate” reprezintă o inițiativă comună a Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Culturii din Peru și are ca obiectiv promovarea acestui complex de drumuri reprezentativ înscris pe lista Patrimoniului Mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) în anul 2014.

Qhapaq Ñan este una dintre creațiile umane cele mai importante din lumea andină. Crearea acestui sistem complex de drumuri menit să valorifice peisajul andin și resursele sale a permis nu doar conectarea populațiilor din diferite regiuni, ci a generat și o dinamică interactivă a valorilor sociale, economice, culturale, tehnologice și ideologice.

Despre accesul la eveniment şi proiectele complementare

Complementar tematicii expoziției, pe durata acesteia, Ambasada Peru organizează, de asemenea, o serie de proiecții de film, după următorul program:
● 27 martie, ora 19.00 – Hatun Phaqcha: Tierra sana (Peru, 2021, regia Delia Ackerman, lungmetraj documentar, 91 minute, v.o. spaniolă, subtitrare în limba engleză)
● 3 aprilie, ora 19.00 – Wiñaypacha (Peru, 2017, regia Oscar Catacora și Tito Catacora, lungmetraj, dramă, 86 minute, v.o. aymara, subtitrare în limba engleză)
● 10 aprilie, ora 19.00 – Yakuqñan. Caminos del Agua (Peru, 2022, regia: Juan Duran Agurto, 82 minute, lungmetraj documentar, v.o. spaniolă, subtitrare în limba engleză)
● 17 aprilie, ora 19.00 – Manco Cápac (Peru, 2021, regia Henry Vallejo, 92 minute, lungmetraj, dramă, v.o. spaniolă, subtitrare în limba engleză)


Accesul la vernisaj și la proiecțiile de filme este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza de rezervare la adresa [email protected] (rezervarea devine valabilă după primirea confirmării în scris).

Citeşte şi: Ediţia a 57…

Citeşte şi: Balthazar…

Lifestyle & Leisure

One reply to “Despre expoziţia „MARELE DRUM INCAŞ. Peru: integrare şi diversitate””

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *