Încă mai stai pe gânduri dacă să prepari sau să cumperi cozonac de Crăciun? Nu renunţa definitiv la ideea de a-ţi parfuma căminul cu aromele ademenitoare ale acestui deliciu românesc! Cel puţin nu înainte de a descoperi o reţetă care transformă cozonacul într-o joacă de copii, chiar şi în mâinile celui mai nepriceput bucătar!

Descoperă reţeta rapidă care îţi garantează gustul cozonacului ca la mama acasă, fără a pierde ore în şir cu frământarea şi dospirea!

Ingrediente:

Pentru aluat:

1 kg făină

100 g unt PREMIUM natural Koliba

400 ml lapte

3 oua

300 g zahăr

40 g drojdie

50 g stafide

½ fiolă esenţă rom

½ linguriţă sare

1 linguriţă coajă rasă de lamaie

1 linguriţă coajă rasă de portocale

Unt premium natural Koliba

Pentru umplutură:

2-3 linguri cacao

100 g nuci marunţite

½ fiolă esenţă rom

3-4 linguri zahăr

10 linguri lapte

Mod de preparare:

Poţi obţine un aluat pufos, crescut şi gustos astfel: cerne făina împreună cu sarea într-un lighean mai mare. Dizolvă drojdia în puţin lapte călduţ şi toarn-o într-o gaură făcută în făină. Adaugă ouale, untul topit, aromele, stafidele şi zahărul şi frământă uşor, până amesteci toate ingredientele. Adaugă apoi laptele, treptat, şi frământă totul până când aluatul ţi se dezlipeşte de pe mâini sau devine elastic. Acoperă bolul cu un prosop şi pune-l într-un loc călduros, la crescut, timp de 30-40 de minute.

În timp ce aluatul dospeşte, pregăteşte umplutura, amestecând bine toate ingredientele. Bate şi un ou într-un bol mic, pentru a-l folosi la ungerea cozonacilor în tavă.

Când aluatul şi-a dublat volumul, separă-l în două. Întinde fiecare bucată pe masa de lucru, cu un sucitor sau cu mâna, toarnă jumătate din umplutură şi rulează-l. Pune-l într-o formă unsă în prealabil cu unt PREMIUM natural de la Koliba. Procedează la fel şi cu cealaltă bucata de aluat. Unge suprafaţa cozonacilor cu oul bătut şi bagă-i pe amândoi la cuptor, timp de 40-45 de minute, la foc potrivit. Cozonacii sunt gata cand încep să parfumeze casa şi să formeze o crustă rumenă.

How to...

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *