Maratonul Crăciunul iubirii la DIVA aduce bucurie în fiecare zi, pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă. În cadrul acestei serii de filme festive speciale, în perioada 22-28 decembrie, postul de televiziune a pregătit o săptămână specială dedicată venirii Moșului: Crăciunul iubirii la DIVA. De-a lungul acestor 7 zile, DIVA difuzează filme perfecte pentru pasionații de povești de dragoste, decorațiuni și tradiții de Crăciun, inclusiv premiere, de la ora 14:00 și 20:00.
Surprize de sărbători
Crăciunul iubirii la DIVA nu este singura surpriză a postului tv de sărbători: o alta este miniseria „12 întâlniri până la Crăciun” difuzată în premieră în perioada 23-25 decembrie, de marți până joi, de la ora 20:00, cu câte două episoade în fiecare zi. Prima miniserie romantică de sărbători de la DIVA spune povestea eroinei Kate (Mae Whitman), care locuiește în fermecătorul orășel britanic Blexford. Părinții ei, Mac (Nathaniel Parker) și Delilah (Mary McDonnell), s-au despărțit de mult: el a rămas în Blexford și își petrece zilele în casă, recuperându-se după un accident, ea e o aventuroasă care călătorește prin întreaga lume. Încurajată de prietenii ei, Laura (Lucy Eaton) și Callum (Julian Morris), să dea o șansă unui program de dating de 12 zile, Kate se trezește atrasă într-o serie de experiențe de sărbători care promit să-i aducă alături jumătatea. În paralel, Mac decide să renunțe la rutina lui, când o cunoaște pe văduva Evelyn (Jane Seymour).
Crăciunul iubirii la DIVA
Maratonul Crăciunul iubirii la DIVA include o serie de filme difuzate în premieră. Acestea sunt:
Luni, 22 decembrie, ora 14:00 – „Un înger de Crăciun” (The Holiday Stocking, 2022). Recent devenit înger, R.J. (B.J. Britt) revine pe Pământ pentru a-și ajuta surorile (Nadine Ellis și Tamala Jones) să se împace.
Luni, 22 decembrie, ora 20:00 – „Trei magi și un băiețel” (Three Wiser Men and a Boy, 2024). Continuarea filmului „Trei magi și un bebeluș” (Three Wise Men and a Baby, 2022, difuzat de DIVA pe 25 octombrie) continuă aventurile fraților Stephan (Paul Campbell), Taylor (Tyler Hynes) și Luke (Andrew W. Walker).
Marți, 23 decembrie, ora 14:00 – „Berea de Crăciun” (The Christmas Brew, 2024). Tori (Kaitlyn Lunardi) trebuie să cumpere o fabrică de bere în numele șefului ei, dar când îl cunoaște pe proprietarul Evan (James Liddell), încearcă să o salveze.
Miercuri, 24 decembrie, ora 14:00 – „Vești fericite” (Timeless Tidings of Joy, 2025). Când Ally (Candace Cameron Bure) moștenește un magazin care vinde felicitări realizate manual, e convinsă de Bennett (Paul Greene) să reînvie acest serviciu de modă veche.
Miercuri, 25 decembrie, ora 14:00 – „O comoară de Crăciun” (The Christmas Quest, 2024). Stephanie (Lacey Chabert) și fostul ei soț, Chase (Lacey Chabert), au parte de o aventură în Islanda.
Joi, 26 decembrie, ora 14:00 – „Decorații cu cântec” (Designing Christmas with You, 2023). Designera Colbie (Susie Abromeit) este angajată să decoreze casa Chapman pentru un bal de Crăciun. Managerul domeniului, Ben (Liam McIntyre), are propriile idei.
Joi, 26 decembrie, ora 20:00 – „Școala lui Moș Crăciun” (The Santa Class, 2024). Kate (Kimberley Sustad) și Dan (Benjamin Ayres) cred că l-au găsit pe adevăratul Moș Crăciun în persoana amnezicului Nick (Trevor Lerner). Așa că îl înscriu la Școala lui Moș Crăciun, de care se ocupă amândoi, în speranța că își va recăpăta memoria.
Sâmbătă, 27 decembrie, ora 14:00 – „Prietene de sărbători” (Holiday Mismatch, 2024). Kath (Caroline Rhea) și Barbara (Beth Broderick) nu sunt prea încântate când află că fata și băiatul lor devin un cuplu, dar nu trece mult și devin prietene.
Duminică, 28 decembrie, ora 14:00 – „Crăciun la castel” (A Christmas Castle Proposal: A Royal In Paradise 2, 2024). Olivia (Rhiannon Fish) și prințul Alexander (Mitchell Bourke) merg la palatul familiei lui din Torovia, înainte de Crăciun, unde vacanța le este amenințată de diverse probleme.
Duminică, 28 decembrie, ora 20:00 – „Crăciunul lui «Da»” (Christmas of Yes, 2023). Amy (Michele Weaver) e concediată înainte de Crăciun. Frustrată, începe să spună „Da” tuturor lucrurilor pentru care nu avea timp înainte. Așa ajunge să îl cunoască pe Nico (Jeff Pierre).
Citeşte şi: Cadouri…






