La începutul lunii august, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susţinea că toţi românii cu vârsta sub 40 de ani ar trebui să ajungă rapid la medicii de familie, pentru a-şi lua reţetele necesare pentru pastile de iodură de potasiu. “Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu”, spunea la acea vreme Rafila, al cărui ton de urgenţă a cauzat oarecare teamă în rândul românilor. Dar ce este, de fapt, iodura de potasiu, de ce avem nevoie de ea şi de ce nu este deloc o idee bună să luăm pastile cu iod înainte de un atac nuclear?

Răspunsurile la aceste trei întrebări sunt relativ complexe şi au legătură atât cu situaţia din Ucraina şi cu amintirile nefaste din 1986, cât şi cu importanţa de a beneficia mereu de informaţii corecte.

Ce este iodura de potasiu şi de ce avem nevoie de ea?

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iodura de potasiu este o sare anorganică în care se amestecă potasiu (K) și iod (I) într-un raport de unu la unu. Prin urmare, formula sa chimică este KI, acesta fiind doar una dintre variantele pe care autorităţile naţionale din domeniul sănătăţii pot alege să le folosească în cazul unui accident nuclear. Un alt compus similar este iodatul de potasiu (KIO3). Accidentele sau atacurile nucleare pot duce la eliberarea unui amestec de mai mulți radionuclizi, iar unii dintre aceştia pot fi extrem de periculoşi pentru oameni. Compoziția exactă a eliberării lor depinde însă de tipul de reactor sau de arma aleasă, în cazul unui atac, aşa că nimeni nu poate şti înainte cum să se pregătească mai bine. Cu toate astea, este cunoscut faptul că principalii radionuclizi care reprezintă riscuri majore pentru sănătate sunt izotopii radioactivi ai cesiului și iodul radioactiv.

Practic, iodura de potasiu protejează glanda tiroidă atunci când există riscul de expunere la iod radioactiv, aşa cum se poate întâmpla, de exemplu, în cazul unui accident la o centrală nucleară. Deşi în contextul evenimentelor recente din Ucraina se poate dovedi o idee bună să avem în casă pastile cu iod, acestea nu ar trebui să fie luate preventiv. Comprimatele trebuie administrate numai atunci când autoritățile sistemului de sănătate publică furnizează instrucțiuni precise în acest sens. Mai mult, este bine să ştii că eficacitatea lor depinde de administrarea la timp. Perioada optimă de administrare este cu mai puțin de 24 de ore înainte și până la 2 ore după debutul preconizat al expunerii la radiaţii. Oamenii de ştiinţă mai spun, totuși, că administrarea pastilelor cu iod poate fi utilă şi la 8 ore după expunerea la radiaţii.

Este important să ştii că, dacă iei iodură de potasiu mai târziu de 24 de ore după expunerea la radiaţii nucleare, aceasta nu va avea niciun efect. Mai mult şi mai important: este foarte periculos să iei pastile cu iod înainte să fie nevoie!

Când şi de ce ar putea fi nevoie de iodura de potasiu

Ştim cu toţii că, la începutul lui 2022, Rusia a decis să invadeze Ucraina, o ţară vecină atât cu România, cât şi cu Rusia, dar şi cu nenumărate divergenţe cu aceasta din urmă. Încă de la începutul conflictului, temerile referitoare la un posibil accident nuclear au fost în continuă creştere, mai ales având în vedere faptul că, în după-amiaza zilei de 24 februarie, forțele rusești care intraseră în Ucraina prin Belarus au înconjurat Cernobîl cu tancuri și vehicule blindate. Susţinând că protejează omenirea de un posibil accident nuclear, militarii ruşi au ocupat centrala nucleară cu acelaşi nume, care a fost şi locul celui mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii în 1986.

Conform BBC, la scurt timp după ce Rusia a început acest război nedrept, președintele Vladimir Putin a declarat că va schimba statutul arsenalului nuclear al ţării pe care o conduce la cel de “gata de luptă”. Acest lucru a dus la o creştere a temerilor că Moscova ar putea folosi arme nucleare “tactice” pe parcursul conflictului. La începutul lunii august, Rusia declara la ONU că prezentul conflict din Ucraina nu justifică utilizarea armelor nucleare, dar menţiona că ar putea decide să își folosească arsenalul nuclear ca răspuns la o viitoare “agresiunea directă” a țărilor NATO. Imediat după, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a arătat că omenirea a fost la doar un pas de un nou dezastru nuclear, după ce electricitatea la altă mare centrală nucleară din Ucraina, Zaporojie, a fost întreruptă timp de câteva ore din cauza bombardamentelor din zonă.

Fiecare dintre aceste anunţuri îngrijorătoare a dus la creşteri ale temerilor românilor referitoare la posibile accidente şi atacuri nucleare, după cum arată căutările făcute de aceştia pe Google în perioada februarie – august 2022.

De ce nu ar trebui să iei pastile cu iod preventiv

Chiar dacă perioada pe care o trăim este una plină de îngrijorări, iar conflictul din Ucraina este în plină desfăşurare, ideea de a ingera preventiv iodură de potasiu este, cu siguranţă, una extrem de proastă. Conform fişei informative pentru pacienţi cu privire la medicamentul iodură de potasiu, pe care o primesc toţi românii care au ales să urmeze sfatul Ministrului Sănătății şi şi-au ridicat deja pastilele cu iod, acestea pot avea mai multe efecte secundare. Printre acestea se numără erupţii cutanate tranzitorii, edem al glandelor salivare, respiraţie şuierătoare sau bronhospasm, durere de cap, tulburări gastrointestinale, mărirea glandei tiroide cu sau fără dezvoltarea mixedemului, activitate crescută a glandei tiroide, tiroidită.

Mai rar, pot apărea şi boli autoimune, aşa cum sunt Graves şi Hashimoto, guşă nodulară toxică sau hipotiroidism indus de iod. Mai mult, însuşi Alexandru Rafila şi-a nuanţat foarte mult declaraţiile, explicând în nenumărate rânduri că sfatul de a ridica aceste medicamente nu ar trebui interpretat drept sfat de a le administra. “Văzând că situația în zona unor centrale nucleare este foarte ciudată și periculoasă, e normal ca un om responsabil pentru sănătatea acestei țări, din punctul de vedere al Ministerului Sănătății, bineînțeles, să îndemne persoanele să își exercite acest drept, de a se adresa medicului de familie pe lista căruia sunt înscriși,” a precizat Ministru Sănătăţii pentru Europa Liberă. “Eliberarea lor nu coincide cu administrarea lor și [pastilele] se păstrează în condiții de siguranță acasă,” a mai adăugat ele.

La data scrierii acestui articol, 26 august 2022, situaţia din zona centralei nucleare Zaporojie s-a agravat şi s-a calmat de câteva ori. Cu toate acestea, pe fondul amenințărilor care apar odată cu escaladarea conflictului din Ucraina, medicii din întreaga lume sunt îndemnaţi de colegii lor să susţină dezarmarea nucleară, conform revistei medicale The Lancet.

News

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *