Alfa Fest a ajuns la a 15-a ediție. Pasiunea pentru Alfa Romeo îi conduce pe proprietarii din România la Târgu Jiu, în anul în care marca milaneză aniversează 110 ani de existență. “Orașul lui Brâncuși” va primi vizita celor mai frumos sculptate automobile, fiind locul ales de Asociația Alfa Club pentru expunerea din acest an.

Alfa Fest este evenimentul anual organizat de Asociaţia Alfa Club, singurul club oficial de posesori ai mărcii Alfa Romeo din România, susținut de importatorul mărcii. Ediția din acest an marchează o dublă sărbătoare: festivalul dedicat alfiștilor împlinește 15 ani de existență.

După ani de zile în care festivalul a făcut înconjurul țării și a fost găzduit de orașe precum Brașov, Oradea, Sibiu, Sighișoara sau Alba Iulia, organizatorii au ales un cadru cu o istorie bogată, a cărui poveste presărată cu legende completează armonios generozitatea peisajului. #AlfaFest15 se desfășoară pe ruta Băile Herculane – Cazanele Dunării – Târgu Jiu, în perioada 4 – 7 iunie 2020. Înscrierile debutează în curând pe www.alfafest.ro

Alfa Fest #15 – program

Joi, 4 iunie, cele peste 100 de mașini reprezentante ale mărcii și cei peste 200 de participanți sunt așteptați la cartierul general al evenimentului, stabilit în Băile Herculane – o stațiune pe care participanții își propun să o coloreze și să o repună pe harta turismului.

Vineri, 5 iunie, caravana Alfa Romeo va face o incursiune pe cursul spectaculos al Dunării la Cazane.

Sâmbătă, 6 iunie, stilul și eleganța specifice automobilelor Alfa Romeo vor ajunge pe platoul orașului lui Brâncuși. Preț de câteva ore, în Târgu Jiu, trecătorii vor fi invitați să admire frumoasele exemplare italiene, de la modele produse în anii ‘60, până la cele mai puternice exemplare actuale: Stelvio și Giulia Quadrifoglio.

Ultima zi, 7 iunie, propune o incursiune pe Transalpina în drumul către casă.

Despre Asociația Alfa Club

Cu peste 7.000 de membri înregistrați pe forum și peste 200 de participanți la evenimentul anual, Alfa Club România este, de mai bine de 15 ani, locul de întâlnire al posesorilor și pasionaților Alfa Romeo din România și cel mai mare club activ monomarcă autohton. Totodată, Alfa Club este, de cele mai multe ori, primul moment de interacțiune al prospecților cu marca Alfa Romeo, dar și spațiul de întâlnire a campionilor mărcii din motorsportul românesc.

Printre membrii Alfa Club cu performanțe în motorsport îi menționăm pe Cătălin Ghigea (multiplu campion Viteză în Coastă/ Alfetta GTV), George Guli (campion Karting & ROTAC/ Alfa Romeo 156 V6), Alexandru Pascoci (campion ROTAC/ Alfa Romeo 156 GTA) și Serban Enache (campion Romanian Retro Racing/ Viteză în Coastă cu Alfa Romeo Giulia Sprint GT).

Boys & Toys

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *