În noua colecție primăvară-vară 2021 Desigual pune accent pe noua realitate și marchează aniversarea a zece ani de colaborări cu designerul francez Christian Lacroix într-una dintre cele mai explozive colecții capsulă de până acum.
Colecția este un omagiu adus zonei Provence și câmpurilor de lavandă, cu imprimeuri inspirate de Mediterană și Orientul Îndepărtat. Ținutele sunt versatile, chic și feminine și le poți descoperi în premieră pe Solmar Shop, reprezentanții oficiali ai brandului Desigual în România. Colecția este disponibilă atât online, cât și în toate magazinele Desigual din mall-uri.
Ținute viu colorate pentru viitoarele vacanțe
Tendințele prezentate în această colecție surprind noua realitate, cu un focus pe confort și mișcare, și nevoia de explorare. Rezultatul? După un an de stat în casă colecția Desigual surprinde cu ținute numai bune de pornit în city break-uri, pe bulevardele marilor orașe.
Cu printuri florale XXL, broderii, denim și multe straturi, toate sunt perfecte pentru a fi combinate într-o multitudine de ținute asemeni unei garderobe capsulă.
Cu printurile viu colorate care deja au devenit emblematice și motive etno și eclectice încorporate, colecția este un reminder zilnic de a trăi cu bucurie fiecare clipă.
Zece ani cu Christian Lacroix și o nouă colecție capsulă Ode to Provence
Zece ani, zeci de piese unice semnate de renumitul designer francez care în acest an aduce un omagiu câmpurilor de lavandă din orașul său natal, Arles, din Provence. Colecția cuprinde rochii, pantaloni sau salopete special gândite pentru mult-așteptatele zile de vacanță. Piesele sunt elegante și au croieli clasice, iar printurile florale sunt de inspirație vintage, numai bune de purtat la un tea party în aer liber.
Inspirația lui Monsieur Lacroix? Mediterana și Orientul Îndepărtat, care se traduc într-o multitudine de ilustrații, imprimeuri feminine cu modele din natură și tul din belșug. O adevărată odă în tonuri de lavandă.
Accent pe confort și sustenabilitate
Sub îndemnul Love the World, colecția Desigual primăvară-vară include piese realizate din materiale sustenabile și fibre reciclate, acesta fiind și pariul brandului de a schimba felul în care este percepută moda și impactul acesteia asupra planetei.
Colecția include fuste safari versatile din materiale eco-friendly, bluze din bumbac organic, rochii din vâscoză și costume de baie și articole sport din fibre reciclate.
Haine și denim în stilul 80s,cu celebrele imprimeuri Disney
Cel mai celebru personaj Disney este din nou vedeta Desigual în acest sezon. Piesele sunt inspirate de anii ‘80 și sunt casual, confortabile și foarte versatile, într-o paletă de culori vii și puternice.
Parka, bluze, hanorace, rochii și chiar accesorii în care Mickey Mouse este personajul principal, toată colecția are un ton vintage cool și este o adevărată invitație la joacă.
Desigual, prezent în România pe Solmar-Shop.ro
Brandul Desigual este prezent în România în 6 locații din București și Timișoara, și online hainele, încălțămintea și accesoriile pot fi cumpărate în exclusivitate prin intermediul Solmar-Shop.
Bucură-te de energia și pozitivitatea care emană din toate ținutele Desigual și îmbrățișează cu mândrie toate lucrurile care te fac unică, diferită.
*Material realizat în colaborare cu Solmar-Shop
[…] Citește și: Noua colecție… […]