Creatorului german Karl Lagerfeld a murit marţi, la prânz, la vârsta de 85 de ani, potrivit revistei Closer. Lumea modei plânge dispariţia celebrului designer, după trei decenii de activitate remarcabilă în fruntea casei Chanel.
Directorul de creaţie al caselor de modă Chanel şi Fendi a fost internat de urgenţă luni la Spitalul American, din Paris Neuilly-Sur Seine, relatează revista franceză Closer.
De câteva săptămâni, starea sa de sănătate era îngrijorătoare. La 22 ianuarie, Lagerfeld, supranumit „Kaiser” al modei, nu a apărut la prezentarea colecţiei haute couture Chanel de la Paris. Surse apropiate casei de modă au precizat că designerul „se simte obosit”. Deocamdată, nu au fost confirmate cauzele decesului său şi nici dacă suferea de o boală concretă.
Născut la 10 septembrie 1933 în Hamburg, Germania, Lagerfeld a devenit un nume emblematic în lumea modei.
Vezi și: Dior toamnă-iarnă 2019/2020. Când băieții dau buzna în șifonierul feminin
Karl Lagerfeld a prezidat casa de modă Chanel, de peste trei decenii, producând până la opt colecții pe an, o adevărată bucurie pentru editorii de modă, fanilor, precum și pentru colecționarii din toată lumea.
Un artist remarcabil, Karl Lagerfeld era un fotograf talentat şi îşi realiza singur schiţele, un fenomen din ce în ce mai rar în lumea modei de astăzi. El era cunoscut pentru erudiţia sa, preum și pentru înclinaţia spre literatură.
Nu se ştie ce se va întâmpla cu averea sa. Nu-i plăcea să vorbească despre asta şi spunea despre sine că este „nemuritor”. Necăsătorit şi fără copii, nu se ştie cine îl va moşteni, în afară de celebra lui pisică Choupette, pe care a transformat-o într-o adevărată vedetă pe reţelele de socializare.
sursa: Agerpres
Probabil a lăsat un testament și banii vor ajunge prin diverse fundații. Sau, fiind mai excentric, poate că i-a lăsat toți banii pisicii, ca în Pisicile Aristocrate
Așa se pare că a făcut. Poate creează un nou trend și vom avea mai multe pisici moștenitoare. 🙂