Acum ani și ani, mama mea a fost invitată la un dineu spectaculos, cu lume bună și muzică și mai bună. Și-a ales cu atenție toaleta și conversația, fiindcă era destul de impresionată de calitatea invitaților, oameni politici, intelectuali și artiști. A fost admirată, fiindcă era și este încă o femeie frumoasă, care știe nu doar să se îmbrace, dar și să poarte conversații fascinante, pe subiecte diverse. Și tocmai fermeca ea un ambasador cu plăcerea companiei ei seducătoare, când i s-a dezlipit lucrarea dentară provizorie și a aterizat exact în mijlocul mesei.
Mama, fire mai calmă decât mine, și-a pescuit cu grație dinții, s-a ridicat cu atenție, dar fără să zâmbească și s-a dus la baie. Unde a izbucnit într-un plâns zguduitor, umilită de nefericita întâmplare. Și-a potrivit apoi cu atenție machiajul și s-a întors la fel de seducătoare, îmbărbătată de ironia situației: prea acordase atenție toaletei și machiajului! Iluzia se dusese naibii cu viteza luminii, cât ai spune „dentist”.
Nu-mi plac lucrurile false, în frunte cu genele. Poate că arată bine pe moment, dar procedeul aplicării arată grotesc și, pentru mine, orice ritual de înfrumusețare trebuie să includă în sine măcar un pic de frumusețe. Doar de-aia e ritual! Îmi plac acele ședințe de masaj, acele tratamente corporale făcute la SPA sau aiurea care includ arome îmbietoare, muzică relaxantă și drag de meserie. Așa mi se pare mie că ar trebui îngrijită frumusețea, cu spirit, nu doar cu gest. Și de-asta nu-mi plac genele false, deși admir genele lungi, negre, de cadână, la alte femei.
Mizez, în schimb, pe produse de îngrijire a genelor care să și trateze și să îmbunătățească aspectul lor, dincolo de machiaj. Mascara Med este un asemenea produs: hrănește genele la fiecare aplicare, promovând astfel creșterea lor. În timp, genele devin mai lungi și mai dese. Iar combinația de ingrediente active pigmentează culoarea naturală a genelor. Aplicarea acestui tip de mascara este perfectă pentru mine: un gest simplu, rapid, natural. Un ritual care înseamnă ceva și care-mi face plăcere. În plus, produsul oferă toleranță la nivelul ochilor și al pielii sensibile din jur, fiind testat dermatologic și poate fi utilizat și de către persoanele care poartă lentile de contact și de cele cu ochii sensibili.
Mascara Med este disponibil în două forme și se găsește exclusiv în farmacii.
Mascara Med Classic – gene mai lungi și rezistente
Intensifică culoarea și creează o privire care nu mai are nevoie de niciun alt produs de make-up!
Mascara Med Classic:
- Pentru gene lungi și dese
- Îmbracă genele într-un negru intens
- Pigmentează genele naturale
- Conferă volum fără a încărca genele
- Susține procesul natural de creștere a genelor și le îngrijește
Mascara Med XL-Volume – 7 x mai mult volum
Nu este nevoie să aplici multe straturi de mascara pentru a oferi extra volum genelor tale.
Mascara Med XL-Volume:
- Culoare intensă și volum fără efect de gene încărcate
- Gene mai pline cu ajutorul formulei XL-Volume
- Intensifică treptat culoarea naturală a genelor
- Repară și îngrijește genele la fiecare aplicare