Producătoul de cosmetice Farmec devine sponsor al Electric Castle, poate cel mai cunoscut festival de muzică alternativă din România. Susținerea vine în contextul demersurilor companiei de a promova evenimentele culturale, muzicale şi sportive din țară.
“Suntem alături de fanii brandurilor noastre şi îi însoţim în toate locurile pe care aceştia le frecventează. Astfel, ne bucurăm că în acest an vom fi mai aproape de ei la Electric Castle, un festival ce reuneşte de fiecare dată oameni pasionaţi, talentaţi şi creativi. Numărul impresionant de tineri care participă la cel mai dorit festival al verii ne-a convins să ne alăturăm organizatorilor şi să le oferim celor prezenţi la ediţia din acest an o experienţă cu adevărat deosebită. Îi aşteptăm cu o serie de surprize şi activăţi speciale, care vor aduce un plus de farmec zilelor de festival”, a declarat Mircea Turdean, Director general al companiei Farmec.
Prezența Farmec la Electric Castle 2017 va fi vizibilă în cadrul pavilionului #Weshowcase, o zonă amenajată pentru interacțiunile dintre branduri și participanții la festival. Compania va ocupa două spații care pun la dispoziţie o serie de activități speciale. Full of You este zona de Lounge Gerovital, prevăzută pentru relaxarea participanţilor la Electric Castle, în timp ce Full of Fun reprezintă un spațiu interactiv, unde participanții se vor putea distra şi bucura de diverse activități și jocuri cu premii.
Farmec a susținut și alte evenimente culturale şi sportive, printre care și Jazz in the Park, Zilele Clujului, TIFF şi Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj.