Noua serie Man vs Expert va avea premiera pe Discovery Channel sâmbătă, 7 martie, de la ora 17:00. În fiecare săptămână, Alexis Conran, expert în escrocherii, acceptă trei probe dificile, în care se întrece cu experţi de talie mondială din diverse domenii, pentru a afla dacă i-ar putea înfrânge făcând tot ce ştiu ei mai bine, dar fără să aibă la activ și el, ca şi ei, ani grei de pregătire.
În mod normal, într-o astfel de competiţie, Alexis n-ar avea nici cea mai mică şansă, dar el străbate lumea, explorează elemente știinţifice şi tehnologice, şi apoi îşi foloseşte cunoştințele în ale escrocheriilor pentru a ieşi pe primul loc. Împins de firea lui extrem de competitivă şi de dorinţa de a câştiga cu orice preţ, Alexis nu renunţă până când nu găseşte calea prin care ar putea ieşi învingător, apoi ne împărtăşeşte tehnicile şi trucurile folosite pentru a-i învinge pe specialişti.
Cum nici adversarii lui nu ştiu prea multe despre trucurile lui Alexis şi nu există succes garantat, când e vorba de magie şi escrocherii, e foarte greu de spus, de fapt, cine va câștiga în final: omul obişnuit sau expertul? Indiferent de rezultat, urmărim fiecare probă, după care Alexis pune toate cărţile pe masă şi explică pas cu pas ce a făcut ca să se poată măsura cu astfel de experţi care adesea răsuflă ușuraţi, aflându-i explicațiile.
Printre probele pe care Alexis le va avea de trecut în programul se numără o întrecere cu un campion mondial la pescuit cu undiţa, într-o competiţie contra cronometru, o provocare lansată celui mai bun taximetrist londonez, într-o cursă care străbate capitala britanică, tehnica de a ascunde o minciună în faţa unui expert al poliţiei în tehnici de interogare, care se foloseşte şi de detectorul de minciuni dintr-o închisoare din New York City şi multe altele.
Pentru mai multe informaţii despre program, accesaţi www.discovery.ro sau intraţi pe Facebook la Facebook.com/discovery.romania şi pe Twitter @DiscoveryRo.