Martie, în statistici care dor: Realitatea eșecului statului român în protejarea femeilor

Tocmai ce au trecut două dintre cele mai importante sărbători din România, adică 1 şi 8 Martie. Acestea sunt zilele în care vorbim despre femei, iar ele sunt copleşite de simboluri şi cadouri: mărțișoare cu fir alb-roșu, pentru un plus de puritate şi pasiune, buchete de lalele prin care ne exprimăm recunoştinţa și mesaje de bine afișate pe toate panourile publicitare. Martie pare un adevărat exerciţiu de curtoazie în România, căci asta este ţara în care nu ne e frică să spunem cât de mult ne iubim femeile. Însă cum le iubim?

În timp ce mesajele oficiale, dar şi cele primite pe WhatsApp se întrec în a elogia rolul femeii în societatea românească, statisticile ne spun o poveste complet diferită, una a abandonului instituțional și a vulnerabilității sistemice. Putem oare vorbi despre egalitate, emancipare şi iubire, când 45% din nașterile înregistrate la fete sub 15 ani din întreaga Uniune Europeană provin chiar din România? Tradiţiile noastre sunt frumoase şi e puţin spre deloc probabil ca ele să fie de vină că suntem „campioni” la copile devenite mame. Să fie aceste cifre negre un simptom grav al lipsei de educație și protecție?

Indiferent care ar fi răspunsul, un lucru e cert: în spatele mărţişoarelor, buchetelor de flori şi a cuvintelor frumoase şi goale, adevărul este incomod şi greu de privit în faţă. În România, copilele devin mame, violența domestică este la ordinea zilei, iar accesul la piața muncii reprezintă un zid de netrecut pentru cele mai puţin norocoase.

Cum ne iubim femeile: copilărie furată

„De ziua ta, mămico…” cântam în cor atunci când eram mici. Departe de noi gândul că acest cuvânt magic, „mamă” să aibă conotaţii atât de sumbre în forma lui de alint – „mămică.” Serbările şcolare omagiază în continuare mama în România, dar instituţiile din toate domeniile par să ignore un fenomen alarmant: ţara noastră transformă copiii în mame înainte ca aceștia să apuce să-și trăiască propria copilărie. Cifrele cu pricina sunt de-a dreptul sumbre: 45% din toate nașterile înregistrate la fete sub 15 ani din întreaga Uniune Europeană provin din România, arată Salvaţi Copiii. Aici nu vorbim despre un tabel numeric, ci despre oglinda unui stat care privește în altă parte în timp ce copilăria fetiţelor lui este furată.

Aşadar, noi, cetăţenii, rămânem singurii care se întreabă tâmp de ce. Răspunsurile ar putea fi mai complexe decât ne-ar plăcea să credem:

• Sărăcia. Multe dintre cazurile descrise mai sus apar în comunităţile defavorizate, acolo unde accesul la metode contraceptive şi la servicii medicale este aproape inexistent. Ce face statul român pentru aceste fete, în afară de a le oferi o alocaţie?
• Eşecul serviciilor şi instituţiilor sociale. În România, „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare,” spune Codul Penal. Ce face reţeaua noastră de asistenţă socială pentru victimele abuzurilor, având în vedere că multe dintre ele ajung să devină mame?
• Lipsa educaţiei sexuale / reproductive. În timp ce societatea românească dezbate încă dacă educația reproductivă „perverteşte” copiii, mii de fete devin mame şi din cauza lipsei de informație. Fără acces la noțiuni de bază despre propriul corp, dar şi despre consimțământ, acestea sunt lăsate pradă abuzurilor şi uitate, ori chiar învinuite ulterior.

Cum ne iubim femeile: violenţa ca „normalitate”

În martie, ne sărbătorim femeile cu mărţişoare, cu flori şi cu multe cuvinte frumoase. Aceste urări ar putea părea însă forme fără fond, dacă ne gândim că, pentru aproape o treime dintre românce, sărbătorile se petrec într-un climat violent. Ponderea femeilor din România victime ale violenței fizice sau amenințării cu violența fizică este de 28,2%, arată Salvaţi Copiii. Practic, această cifră este mai mare decât dublul mediei din Uniunea Europeană, de 13,5%. Pentru 28,2% dintre românce, mărţişoarele, florile şi urările par a fi mai degrabă o formă de ipocrizie decât o curtoazie reală.

Aşadar, poate ar trebui să vorbim mai mult despre vânătăile din spatele mărţişoarelor:

• Cultura tăcerii. Pentru multe românce, „rufele murdare nu se spală în public.” La fel ca mamele, bunicile şi străbunicile lor, aceste femei îşi ascund vânătăile în spatele unor cutume vechi precum „femeile rabdă” sau „femeile îşi merită soarta.”
• Manipulare psihologică sau gaslighting. „Ştie ea ce-a făcut,” spun uneori agresorii. Şi mai des, însă, ei îşi conving victimele că exagerează, că incidentul violent este unul izolat şi că nu se va mai repeta niciodată.
• Contraste dureroase. De multe ori, mărţişoarele, florile şi cuvintele frumoase care le sunt oferite femeilor în martie vin chiar de la agresori. Mai mult de una din 10 românce a fost afectată de violența fizică, sexuală sau psihologică din partea partenerului în ultimele 12 luni, arată Salvaţi Copiii. Ce ironie amară!

Cum ne iubim femeile: independenţa este un lux pentru multe tinere

Următoarele cifre sunt poate mai puţin şocante, însă la fel de relevante. Conform Salvaţi Copiii, doar 23,6% dintre tinerele cu nivel scăzut de educație sunt angajate. Comparativ, 64,2% din tinerii bărbați de aceeași vârstă și cu același nivel de studii îşi găsesc un loc de muncă. Aici s-ar putea ascunde unul dintre răspunsurile la întrebarea de ce tac femeile şi de ce nu pleacă. Lipsa banilor proprii înseamnă că acestea sunt condamnate la tăcere. Mai mult, este important să înţelegem că multe femei nu sunt casnice pentru că asta au ales, ci pentru că le este greu să-şi găsească un loc de muncă.

De aceea, în loc să blamăm casnicele, poate ar trebui să ne gândim la câteva lucruri:

• Educaţia este şi punte, dar şi barieră. Asta pentru că tocmai fetele care abandonează şcoala din cauza sărăciei sunt cele care au probleme în a-şi găsi un loc de muncă. Practic, vorbim despre un cerc vicios.
• Dependenţa de celălalt. Pentru că multe femei fără studii nu pot fi independente financiar, ele ajung să fie dependente de partener. Dar ce se întâmplă dacă partenerul devine agresor?
• Condamnate la muncă neplătită. Chiar dacă aceste tinere fără studii nu au un loc de muncă, asta nu înseamnă că ele nu muncesc. Adesea, chiar aceste femei sunt cele care duc greul gospodăriei, cele care îşi îngrijesc bătrânii şi îşi cresc copiii.

O lună martie cu mai multă claritate

Bineînţeles că româncele şi femeile de pretutindeni merită să primească mărţişoare, flori şi urări frumoase, însă ele au nevoie în primul rând de informaţii corecte, de acces la educaţie şi de respectarea drepturilor care le-au fost deja garantate. Iar noi avem nevoie, cred eu, să ne uităm în ochii copilelor de 13 ani pe cale să devină mame şi să le promitem că lucrăm pentru un viitor mai bun al copiilor lor. Pentru că da, vom sărbători cu adevărat femeile atunci când vom crea politici publice care să le pună la dispoziţie siguranţă, educaţie şi şanse economice egale şi reale.