În perioada 25 februarie – 1 martie 2022, Muzeul Național al Țăranului Român organizează Târgul Mărțișorului, destinat sărbătoririi unui obicei care în ultimul secol a trecut printr-o serie de transformări, mai ales în spațiul urban.
Chiar dacă este necesar să respectăm normele de distanțare fizică și purtarea măştii şi în 2022 sărbătorim debutul primăverii la Muzeul Național al Țăranului Român. Evenimentul organizat de muzeu reprezintă o referință culturală pentru publicul larg, bucureștean și nu numai de 16 ani. Muzeul Naţional al Ţăranului Român se mândreşte cu Târgul Mărțișorului, chiar și-n vremuri de pandemie!
Ce reprezintă Târgul Mărțișorului
Târgul Mărțișorului reprezintă un mod unic de a celebra un obicei care în ultimul secol a trecut printr-o serie de transformări, adică Mărţişorul. Încurajând creativitatea artistică și meșteșugul capabil să comunice prin expresivitate, imaginație și simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale obiceiului, târgul aduce în atenția publicului o ofertă bogată. El pune în valoare unicitatea, creativitatea și diversitatea mărțișoarelor.
Cu un număr de doar 150 de participanți, din cauza situației pandemice, Muzeul Național al Țăranului Român organizează Târgul Mărțișorului în condiții restrânse, respectând restricțiile impuse de către autorități.
Cine participă la Târgul Mărţişorului
Printre participanţii invitaţi de muzeu la acest eveniment se numără studenți, artiști şi meșteșugari. Aceştia folosesc ca sursă de inspirație lumea și mitologia țărănească ori imaginează noi forme ale creativității urbane. De la obiectul manufacturat și reciclat care folosește materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje și semne din mitologia urbană, creaţii originale, unice şi încărcate de semnificaţie fac parte integrantă din târg.
Alături de studenți, artiști şi meșteșugari sunt aşteptate școli, fundații, asociații şi organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și cele de sprijin pentru categoriile defavorizate. De asemenea, Muzeul Național al Țăranului Român va găzdui şi gospodari care prepară cele mai bune bucate ideale pentru orice degustare: turtă dulce, prăjituri, dulcețuri, sărățele, fructe deshidratate și ceaiuri de leac.
Muzeul Național al Țăranului Român aşteaptă vizitatorii la Târgul Mărțișorului timp de cinci zile, de vineri, 25 februarie, până marți, 1 martie 2022, între orele 10.00 și 18.00.
Biletele şi intrarea la târg
Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online, de AICI.
Nu este necesară prezentarea certificatului verde pentru intrarea la târg.
Citeşte şi: Noaptea Europeană…
Citeşte şi: Muzeul Memorial…