Vremea de afară ne bucură uneori cu ninsori de poveste, dar și răcelile fac parte dintre darurile iernii. În plus, temperaturile schimbătoare ne pot păcăli la capitolul îmbrăcăminte, iar umiditatea este și ea un catalizator al răcelilor. Multe dintre viroze ne afectează și căile respiratorii, iar virusurile se localizează la nivelul amigdalelor, faringelui sau laringelui. Așa ajungem să vorbim despre durerea în gât și să căutăm soluții simple pentru alinarea ei.

Răcelile și infecțiile duc la inflamarea mucoasei gâtului, care devine sensibilă la aer rece, uscat sau poluat, la anumite alimente sau băuturi, mai ales cele picante sau reci, la praf și la fum. Netratate, durerile pot deveni acute, iar printre simptome se numără și următoarele: inflamarea amigdalelor, laringită, faringită, usturimi și mâncărimi în gât, dificultăți la înghițire, răgușeală sau chiar pierderea vocii.

Există însă câteva soluții simple pentru durerea în gât, iar noi am decis să vă prezentăm trei dintre ele:

  1. Șodou, leacul delicios al bunicilor

Răceala nu-i o bucurie pentru nimeni, dar unele dintre tratamentele din copilărie erau. Printre acestea se numără și șodou, un adevărat deliciu care alină iritațiile și bucură papilele gustative ale suferindului, indiferent de vârstă. Șodou nu e o invenție românească, ci își trage numele și rețeta din Franța, unde se cheamă chaudeau. Indiferent de zonă, se prepară la fel de ușor și are un gust bun și efecte benefice surprinzătoare.

Ai nevoie doar de un gălbenuș de ou, 250 ml lapte și 2 linguri de miere. Gălbenușul crud se bate puțin cu furculița și se omogenizează apoi cu mierea. Laptele cald se toarnă peste acest amestec si totul se amestecă bine, bine, înainte de a fi servit.

  1. Suplimentele pe bază de propolis

Tinctura de propolis este recomandată pentru alinarea durerilor în gât. Comprimatele Proposept® Med conţin extract din tal de lichen islandez, ingredient natural cu acţiune protectoare, regeneratoare şi calmantă, vitamina C şi extract de propolis cu rol antiinflamator și antiseptic, dar și alte ingrediente benefice. Proposept® spray oral este un dispozitiv medical care poate fi aplicat local ușor și duce la tratarea eficientă a durerilor și inflamațiilor. În plus, ajută mucoasa gâtului nu doar să nu mai prezinte simptome de durere, ci și să-și reia funcția de barieră în fața răcelii. Mai multe informații sunt disponibile pe www.stopraceala.ro, iar alte suplimente alimentare pe bază de propolis pot fi găsite ușor în farmacii.

  1. Gargara cu apă și sare

Unul dintre cele mai eficiente tratamente împotriva durerii în gât este gargara cu apă călduță și sare. Deși nu este la fel de plăcut precum variantele de mai sus, studiile arată că aceasta luptă cu succes împotriva simptomelor și alină durerea în gât. Rețeta e simplă: jumătate de linguriță de sare se dizolvă într-un pahat cu apă călduță. Soluția rezultată se folosește drept gargară, așadar apa nu se înghite. Sarea este utilă împotriva răcelii și sub alte forme. Unul dintre cele mai bune tratamente pentru tuse este un săculeț de bumbac cu sare de mare încălzită la cuptor. Acesta se pune pe piept și ajută la diminuarea episoadelor de tuse persistentă.

How to...

2 Replies to “3 soluții simple pentru durerea în gât”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *