Ai ajuns acasă obosit. În pat te așteaptă câinele. Pute și ai uitat să-l hrănești. În frigider ai o conservă. Ton. Și un borcan cu maioneză. Posibil stricată. Cel mai apropiat lucru de o întalnire e faptul că ți-ai descoperit colega de birou pe Tinder. Te-ai gândit să faci mișto de ea. Puțin. Apoi te-ai întrebat ce mama mă-sii cauți tu pe Tinder. Salariul ți-a întârziat. Iar. Șeful îți spune că exagerezi. Că ești leneș. Că el, la vârsta ta… Cei de la contabilitate habar n-au că exiști. Ultima dată când ai dat pe-acolo, acum câteva luni, te-au analizat temeinic, ca doamnele de la recrutare și te-au întrebat, suav: „Cum spuneai că te cheamă?„.
„Ion Popescu. Genetația Y. Millennial. Dintre ăia cu Facebook-ul, adică. Știți, m-am angajat cum cinci ani. Poate m-ați mai văzut, la petrecerea anuală. Am și doctorat. În Comunicare…„.
Ai ajuns acasă obosită. În pat te așteaptă motanul. Prietenul tău de moment ți-a lăsat un post-it pe frigider. Bere cu băieții. Frigiderul e gol. Cel mai apropiat lucru de o ieșire cu fetele e ședința de săptămâna trecută. O colegă ți-a spus că ar trebui să te vopsești, șoptit, păcatos. Pentru un minut conversația despre clienți s-a oprit. Reîncepe acum – deschizi laptopul să-ți verifici mailul. Îți arunci un ochi pe Tinder, întâi. Îl vezi pe Ion Popescu și zâmbești. Ăsta e singurul care n-a inventat un motiv stupid pentru a te atinge. Încă. Nici măcar la petrecera anuală, când ai devenit doctor în eschivarea la atacul gândacilor de birou de toate vârstele. Renunți la mail și dai drumul muzicii, în surdină. Atât cât poate laptopul. Asculți:
When you come close to sellin’ out – reconsider.
