Luna mai aduce o nouă porție de suspans, enigme și investigații captivante, la DIVA. Seria specială Filme pline de mister continuă în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Asta înseamnă noi decese misterioase, care trebuie analizate cu ochiul ager al eroinelor care țin capul de afiș al acestor povești TV – AuroraTeagarden (inspirată de seria de cărți a autoarei Charlaine Harris) și Ainsley McGregor (tot o eroină de origine literară, creată de Candace Havens).

Pregătește-te pentru povești care te vor ține cu sufletul la gură și te vor purta în inima unor anchete pline de răsturnări de situație. Toate cele trei Filme pline de mister difuzate în luna mai sunt premiere. Iar primele două fac parte dintr-o serie-prequel, în care Aurora Teagarden este mai tânără și este jucată de actrița Skyler Samuels – nu de Candace Cameron Bure, așa cum erau obișnuiți fanii. Skyler Samuels a povestit că a avut emoții la preluarea rolului, în 2023: predecesoarea ei apăruse deja în 18 filme din serie!

Seria „Filme pline de mister

Descoperă cât de bine a intrat aceasta în pielea tinerei Aurora de pe 7 mai, numai la DIVA. Află mai multe despre premierele din seria Filme pline de mister mai jos:

  • 7 mai – „Misterele Aurorei Teagarden: O lecție de crimă” (Aurora Teagarden Mysteries: A Lesson in Murder, 2024). În scenariu, tânăra Aurora Teagarden (Skyler Samuels) s-a mutat înapoi acasă, la mama ei (Marilu Henner), pentru a economisi bani și a-și da seama ce vrea să facă în viață. Până atunci, lucrează la un local și este asistenta profesoarei Lindo (Crystal Balint), la un curs de literatură polițistă. Când unul dintre studenții de la curs este otrăvit chiar în parcarea localului, Aurora investighează crima alături de Detectivul Cook (Steve Bacic) și de Arthur (Evan Roderick) – care și-ar dori să fie mai mult decât prieteni. Și se pare că lista de lecturi pentru curs ascunde indicii extrem de importante… Cu flerul ei inconfundabil și folosindu-și spiritul acut de observație, Aurora este hotărâtă să dezlege misterul înainte ca adevărul să fie îngropat pentru totdeauna.
  • Misterele Aurorei Teagarden: Moarte la restaurant (Aurora Teagarden Mysteries: Death at the Diner, 2024). Când Emilio Torres (Paul Moniz de Sa), proprietarul localului unde lucrează Aurora Teagarden (Skyler Samuels) este omorât, principalul suspect e chiar iubitul ei – bucătarul Daniel (Jordan Buhat). Poate oare eroina să facă legătura între indicii, martori și meniul groazei, pentru a găsi adevăratul vinovat și a-l reabilita pe Daniel, care a fost clar victima unei înscenări? Răspunsul s-ar putea afla în cel mai neașteptat loc.
  • mai – „Misterele lui Ainsley McGregor: Cazul țesătoarei (Ainsley McGregor Mysteries: A Case for the Yarn Maker, 2024). În scenariu, Ainsley McGregor (Candace Cameron Bure) organizează la centrul comunitar local Bless Your Art, un eveniment dedicat artiștilor din orășelul Sweet River. Dar totul se termină prost: două dintre participante se iau la bătaie, apoi câinele eroinei – George Clooney – o descoperă pe una dintre ele moartă. Ainsley trece rapid la treabă, pentru a descâlci ițele criminale. Candace Cameron Bure își folosește din plin experiența căpătată în pielea Aurorei Teagarden, pentru a da viață noii eroine pasionate de deducție, iar simpaticul ei câine o protejează cu succes împotriva pericolului iminent din scenariu.

Pentru a descoperi adevărații vinovați alături de AuroraTeagarden și Ainsley McGregor, nu rata seria specială Filme pline de mister difuzată în luna mai, la DIVA. Aceste producții pline de suspans și personaje carismaticesuntprogramateîn fiecare miercuri, de la ora 20:00. Misterele nu se rezolvă singure – rămâi alături de Aurora și Ainsley, în cursa lor pentru adevăr! Află mai multe despre programul DIVA aici: https://www.facebook.com/divaromania/.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *