Există parfumuri care nu doar miros bine, ci spun o poveste încărcată de emoţie. Miraj Bleumarin este unul dintre ele. O creație românească lansată în anul trecut, acest parfum unisex reprezintă o adevărată invitație la introspecție și visare, o călătorie olfactivă ce îmbină prospețimea marină cu profunzimea notelor lemnoase. Pe scurt, deşi unisex, Miraj Bleumarin este parfumul care emană feminitate magnetică în note acvatice și lemnoase.

Când marea își varsă din sine
amarul și peștele
cresc valuri și-atâta, iubită…
de vrei izgonește-le.

Nichita Stănescu, Când marea…

Miraj Bleumarin: note

La prima pulverizare, Miraj Bleumarin te surprinde cu o serie de note fanteziste, care amintesc de o briza sărată de pe malul mării: fenicul de mare, cyclamen albastru și crin de mare sau Pancratіum marіtіmum. Aceste acorduri floral-marine sunt sărate, dar evocă imaginea unei mări liniștite, adânci şi profunde, privite sub un cer înstelat.

Pe măsură ce parfumul evoluează, inima sa dezvăluie un amestec de isop, limba mielului sau Borangine și ace de pin. Acestea sunt ingrediente aromatice, atipice în parfumerie, care dau o prospețime verde parfumului. Efectul? Compoziţia aminteşte de pădurile de conifere de pe țărmurile nordice ale mării, unde aerul sărat este mereu proaspăt şi se împletește cu aroma rășinilor.

Notele finale sunt ca o adevărată o îmbrățișare a pădurii: paciuli, note lemnoase şi ambrate și o atingere de vanilie. Acestea adaugă profunzime și longevitate parfumului Miraj Bleumarin, creând o amprentă olfactivă memorabilă, care persistă pe piele ore în șir.

De ce ar trebui (sau nu) să testezi acest parfum

Miraj Bleumarin este parfumul unei adevărate sirene, însă nu a celei din animaţiile Disney. Aminteşte mai degrabă de baladele care o cântau pe Loreley, sirena care îi ademenea cu cântecul ei pe navigatorii de pe Rin. Vocea superbă şi cântecul ademenitor erau atuurile ei de seducţie, dar Loreley avea şi un păr lung, blond, strălucitor, pe care îl pieptăna cu un pieptene de aur. Această strălucire naturală, irezistibilă, vrăjea fără excepţie marinarii, care uitau astfel de pericole.

Deși este considerat unisex şi poate fi purtat cu uşurinţă de orice bărbat, Miraj Bleumarin are o naturaleţe care îl face ideal pentru orice femeie care priveşte altfel seducţia, drept un echilibru între prospețime și căldură, lumină și întuneric. Este ideal vara, dar poate fi purtat uşor şi în serile răcoroase de la începutul toamnei, căci aduce un plus de rafinament oricărei ocazii speciale.

Ce spun alţii despre acest parfum

„Un acvatic marin foarte purtabil în stilul Acqua di Sale de la Profumum Roma sau Sel Marin de la Heeley (deci, cu nu prea multă calonă) – deși, acest lucru îmi amintește cel mai bine de Robinson Bear de la Atkinson, probabil datorită asemănării notelor de vârf de fenicul/anason. Îmi place totuși adăugarea isopului în acest parfum, care oferă o notă florală dulce/camforată subtilă, dar prezentă,” scrie un utilizator pe Fragrantica.

Paralele acestuia sunt foarte potrivite, căci Miraj Bleumarin îmi aminteşte şi mie de Acqua di Sale, dar şi de la A’mmare de la Carthusia, mai bogat în accente aromatice. Cu toate acestea, Bleumarin are ceva aparte, este un acvatic mai întunecos decât cele prezentate mai sus, dar notele întunecate sunt mai degrabă unele aromatice sau, cel puţin, unele acvatic-aromatice. Un parfum ideal pentru o sirenă modernă, fără îndoială!

Beauty & Make-up

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *