Autorităţile din Egipt au decis să permită accesul turistic în două piramide aflate la sud de Cairo, pentru prima oară după anul 1965. Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Antichităţi, recent au fost încheiate lucrările de restaurare ale acestor monumente antice.

Cele două monumente deschise pentru turişti sunt piramida faraonului Sneferu, cunoscută drept „piramida înclinată” şi o piramidă satelit a acesteia din necropola Dahshur de pe Platoul Giza. Cele două piramide fac parte dintre monumentele aflate pe lista World Heritage a UNESCO.

Egipt. Acces în „Piramida înclinată” în speranța revitalizării turismului

„Piramida înclinată” are 101 metri înălţime şi reprezintă un exemplu unic al modului în care erau construite iniţial aceste monumente funebre. Această piramidă a fost construită de faraonul Sneferu, fondatorul celei de-a Patra Dinastii regale din Egiptul Antic, în perioada Vechiului Regat (2600 î.Hr.).

Egipt. Piramida construita de faraonul Sneferu este cunoscuta ca si piramida inclinata
Piramida construită de faraonul Sneferu, cunoscută ca și piramida înclinată (credit foto: By Ivrienen at English Wikipedia, CC BY 3.0)

Conform autorităţilor egiptene, în această regiune arheologii au descoperit recent o serie de sarcofage din piatră, lemn şi lut în care se află mumii în stare foarte bună de conservare.

Deschiderea accesului public în aceste două piramide face parte din strategia Egiptului de a-şi revitaliza sectorul turistic, una dintre principalele surse de venit pentru buget.

Vezi și: Descoperă El Ateneo, cea mai frumoasă librărie din lume

sursa: Agerpres

 

Fun & Games

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *