Vara anului 2019 a fost marcată de schimbări în modă și lifestyle. Culorile solare au revenit la putere. Galben, auriu, portocaliu și roșu – vara asta este momentul potrivit să ne gândim la semnificația lor. Purificare. Strălucire. Reînnoire. Asta și-au propus să ne ofere și cei de la 7th Heaven prin lansarea unei noi game de măști de față cu un nume foarte potrivit: Renew You. Vorbim despre măști de față pe bază de aur, care ne vor oferi mai mult decât un simplu moment de relaxare. Șansa de a străluci.
Noua gamă de măști de față Renew You de la 7th Heaven cuprinde 4 produse premium, cruelty-free, produse în Coreea de Sud și Marea Britanie.
Masca gold pentru ochi cu Q10 și extract din boabe de soia
Sub formă de plasturi perfecți pentru zona sensibilă de sub ochi, masca ajută la reducerea pungilor de sub ochi, la îndepărtarea petelor apărute din cauza vârstei sau a oboselii și la îmbunătățirea aspectului pielii. Pentru rezultate optime, 7th Heaven recomandă păstrarea măștii la frigider cu 10 minute înainte de folosire. Coenzima Q10 sau ubiquinona este cunoscută drept important antioxidant și are un rol puternic în lupta împotriva radicalilor liberi responsabili de îmbătrânirea prematură a tenului. Extractul din boabe de soia hidratează în profunzime și stimulează producția de colagen.
Cum se folosește: Plasturii se aplică pe zonele de sub ochi, pe fața curată și uscată în prealabil. Se lasă să acționeze 15 – 20 minute și se tamponează ușor cu degetele imediat după aplicare. Pentru contact maxim cu pielea și stimularea circulației sanguine.
Masca Pro Age pentru echilibrarea profundă a pielii
Această mască este creată din foiță de bambus și menită să fie aplicată drept o a doua piele. Impresionează prin textură și ingrediente, fiind infuzată cu vitamina B5. Cunoscută și sub denumirea de acid pantotenic, aceasta poate accelera procesul de vindecare a leziunilor la nivelul pielii (și nu numai). Masca Pro Age de la 7th Heaven catifelează vizibil pielea, ajută la restabilirea echilibrului natural de la nivelul ei și are un important rol antirid. Este recomandată atât pentru prevenirea, cât și pentru tratarea ridurilor și liniilor fine de la nivelul feței.
Cum se folosește: Ca toate produsele din noua gamă Renew You de la 7th Heaven, masca Pro Age se aplică pe fața curată și uscată. Se presează ușor cu degetele, pentru contact perfect la nivelul feței și se lasă să acționeze timp de 10 – 15 minute. Este ideală seara. Timpul perfect pentru a citi un pic din romanul preferat sau a asculta o nouă melodie. Pentru că echilibrul începe la interior.
Masca cu foiță de aur 24k pentru fermitate
Aurul nu este doar un metal prețios, care poate aduce un pic de strălucire în viața noastră. Este și un ingredient utilizat în cosmetică din cele mai vechi timpuri. Iar această mască Renew You de la 7th Heaven nu este doar strălucitoare și fascinantă, ci și bogată în alte ingrediente benefice pentru ten. Cu aminoacizi puternici și extract de anason, ea ajută la restabilirea echilibrului de la nivelul tenului. Și hidratează în profunzime, lăsând tenul ferm, strălucitor și plin de viață. Îți recomand s-o folosești ori de câte ori vrei să te simți strălucitoare și să stai de vorbă cu zeița din tine. În oglindă.
Cum se folosește: Pe ten curat, uscat și pregătit pentru un adevărat răsfăț auriu, se aplică masca, formată din 2 părți. Se tamponează ușor cu degetele, pentru a o ajuta să ia contact cu tenul. Și pentru a asigura absorbția ingredientelor. Se îndepărtează după 10 – 15 minute și excesul se masează în piele pentru un plus de hidratare.
Mască hidrogel detoxifiantă cu cărbune și 7 fructe de pădure
Îmi plac toate produsele din gama Renew You de la 7th Heaven, dar preferata mea rămâne masca hidrogel. Este ideală pentru un ten mixt, ca al meu, sau chiar gras. Cărbunele ajută la curățarea, purificarea tenului și la minimizarea porilor. În plus, masca conține drept ingrediente active și 7 fructe de pădure, dar și ceai verde. Cărbunele absoarbe excesul de sebum, fructele hidratează și revigorează tenul obosit, iar ceaiul verde are un puternic efect antioxidant. Și previne îmbătrânirea prematură a tenului.
Cum se folosește: Cele două părți ale măștii se aplică pe tenul curat și uscat și pregătit. Se tamponează ușor cu degetele, cu mișcări delicate. Se îndepărtează după 20 minute, iar excesul de produs se masează cu mișcări ușoare, pentru un plus de hidratare.
CONCURS
Noua gamă de măști de față Renew You de la 7th Heaven este mai mult decât un răsfăț auriu. Este un adevărat ritual de frumusețe și stare de bine. Care pune accent pe purificare, strălucire și reînnoire. Puteți câștiga și voi acest set complet de produse dacă ne urmăriți pe Facebook și participați la concurs.
[…] Citește și: Noua gamă… […]
[…] Citește și: Noua gamă… […]