Mazda3 a câștigat premiul World Car Design of the Year 2020, una dintre categoriile speciale World Car Awards. Mazda3 este al doilea model Mazda care primește distincția World Car Design of the Year, după Mazda MX-5 în 2016.
Prezentată în 2010, filosofia unică de design Kodo și abilitatea sa de a da viață unei mașini au fost la baza stilului premiat în reperate rânduri al actualei game Mazda.
Lansată în 2019, Mazda3 a fost primul vehicul care a prezentat cea mai nouă variantă a limbajului de design Kodo – o redare mai matură care vizează mai mult stil prin eleganța și rigoarea esteticii minimaliste inspirate de cele mai pure tradiții ale artei japoneze și frumusețea spațiului dintre obiecte.
Vezi și: Mazda2 2020, o poveste despre autodepășire
Doar prin sute de ore de lucrări solicitante de modelaj și pictură a fost posibilă perfecționarea designului unic Mazda3 care creează ondulații subtile de lumină și umbre care alunecă pe corpul neted al mașinii, dând naștere unei expresii naturale și puternice.
Mazda3 a câștigat de-a lungul timpului numeroase premii
Crearea unei asemenea senzații controlate – o formă atât frumoasă, dar și simplă – necesită foarte mult timp, disciplină și măiestrie. Cu toate acestea, este fundamental pentru eleganța japoneză unică a viziunii viitoare de design Mazda, în care experiența proprietarului este îmbogățită în continuare prin prezentarea mașinii ca artă.
„Înainte de a accepta acest premiu, Mazda Motor Corporation ar dori să își exprime solidaritatea pentru toți cei afectați de noul coronavirus”, a declarat Akira Marumoto, Director Reprezentativ, Președinte și CEO, Mazda Motor Corporation. „Suntem cu adevărat onorați să putem primi premiul World Car Design of the Year în acest an special care marchează 100 de ani de la fondarea Mazda. Vom continua să le oferim clienților noștri produse, proiecte, tehnologii și experiențe unice.”
Mazda s-a bucurat de numeroase succese la World Car Awards, un concurs anual jurizat de un grup de 86 de jurnaliști auto din 25 de țări. Premiul World Car Design of the Year 2020 este cel mai recent dintr-o lungă serie de premii câștigate de Mazda3, care include: „Red Dot: Best of the Best” în 2019, „Supreme Winner” în cadrul premiilor Women’s Car of the Year 2019 și „Small Hatch of the Year” oferit de UK car of the Year 2020.
Vezi și: Dacia Spring – Cum arată prima mașină electrică românească (FOTO+VIDEO)
frumoasa masina! nu am avut ocazia sa ma plimb cu o Mazda inca!
Este extraordinară! Sper să ai parte măcar de o plimbare cu Mazda. Te încurajez pentru că mie mi se pare un brand perfect pentru o femeie puternică <3
[…] Citește și: Mazda3 a câștigat premiul World Car Design of the year 2020 […]