Dacă nu ai auzit în viaţa ta de Lancia, Audi ţi se pare o masină doar pentru cocalari, iar singurul Peugeot care îţi vine în minte este 206-le pe care îl are colega de birou, atunci nu citi articolul ăsta. Serios! Nu o să înţelegi nimic din el. Dacă ţi-au trecut prin minte combinaţiile Delta Integrale, Quattro şi 205 Turbo sau dacă eşti curios ce înseamnă toată înşiruirea asta haotică de nume ciudate, atunci eşti binevenit/ă la o mică lecţie de istorie automobilistică.

Pare greu de crezut în zilele noastre, însă, undeva prin anii ’80, maşinile care luau startul în cursele Campionatului Mondial de Raliuri nu avea limitări. Nici un fel de limitări. Fanii numesc acea perioadă „epoca de aur”, puriştii o consideră complet ţicnită. Regulamentul permisiv a dat ocazia alinierii la start a unor bolizi de 700 de cai putere şi tracţiune integrală. Comparabile cu maşinile de Formula 1. Conceptul pe înţelesul tuturor sună cam aşa: nişte automobile derivate din modele de serie, puţin modificate, rulau pe macadam sau drumuri forestiere (de multe ori nu mult mai late decât maşina), la numai câţiva metri de spectatori, cu viteze de până la 250 km/h. Dement, nu? Aşa au crezut şi cei care fac regulile jocului. Numai câţiva ani a rezistat Grupa B. După accidente mortale şi multe critici, FIA a renunţat la nebunie, a cuminţit regulile şi a renunţat cu totul la această clasă.

Şi totuşi, perioada de glorie a Grupei B ne-a lăsat moştenire câteva modele legendare, între care şi Lancia Delta Integrale, Audi Quattro S1 sau Peugeot 205 Turbo 16.

Lancia Delta Integrale probabil că încă rezistă pe posterele din camerele fanilor. Derivată din modelul de succes 037, Delta Integrale este o piesă de colecţie vânată de orice colecţionar. Şi Ţiriac are una! Motorul de 2 litri supralimentat duce caroseria superbă a Lanciei de la 0 la 100 km/h în numai 6,6 secunde. De acum, când vezi o Lancia pe stradă (cam rar în Romania), te vei gândi la moştenirea grea pe care o are acest brand.

Lancia Delta Integrale

Audi Sport Quattro S1 a scris o pagină importantă de istorie în lumea sportului cu motor. Cu multe titluri de campioană la activ, Audi pune preţ pe sistemul său Quattro şi în zilele noastre. De fapt, Audi a înţeles cât de importantă este moştenirea unei mărci şi, de aceea, vedem şi astăzi în reclamele producatorului din Ingolstadt referiri la Sport Quattro S1. Motorul de pe modelul Sport Quattro S1 E2, un 2,2 litri şi 5 cilindri în linie, împreună cu sistemul de tracţiune integrală, împing bolidul de la 0 la 100 km/h în numai 3,1 secunde. În 1986, ultimul de existenţă al modelului, motorul produce 591 CP.

Audi QuattroS1

Peugeot 205 Turbo 16

Dacă ai vreo 312.000 de euro şi nu ştii ce să faci cu ei, ai avut noroc cu articolul ăsta. Cu atât s-a vândut recent un exemplar din 1984. Ca şi în cazul Lancia, nici Peugeot nu promovează suficient pedigreeul sportiv al mărcii. Moştenirea de campioni. Chiar dublu-campioni mondiali, în 1985 şi 1986. Fără a se folosi de motoare demente sau sisteme de tracţiune extrem de complicate, Peugeot 205 T16 a depăşit competitori precum Audi, Lancia sau Ford printr-o filosofie simplă: greutate redusă şi manevrabilitate exemplară.

1984-Peugeot-205-Turbo-16-Evolution-2

 

Boys & Toys

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *