De-a lungul anilor, am testat foarte multe produse cosmetice și dermatocosmetice pentru îngrijirea pielii. Unele nu s-au comportat bine pe tenul meu mixt, cu oarecare tendințe acneice. Altele, puține, mi-au oferit hidratarea de care aveam nevoie fără să cauzeze și probleme. Am cheltuit și bani, și timp testând fel de fel de produse și nu mi-a fost mereu ușor să le aleg, pentru că fiecare promitea miracole, în felul lui. Informațiile cele mai utile le-am aflat recent, iar acestea m-au ajutat să-mi modific ritualul de îngrijire și să mă pot bucura, în sfârșit, de o piele frumoasă și sănătoasă. Mă refer la microbiotă, dar și la pre și probiotice, esențiale în îngrijirea pielii.

Ce este microbiota?

Deși multe persoane se confruntă cu anumite probleme la nivelul pielii, puțini sunt cei care știu ce este microbiota și de ce contează pre și probioticele. Până de curând, nici eu nu știam. Cu o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați, pielea noastră este cea mai importantă barieră dintre noi și mediul înconjurător. Rolul ei este să ne protejeze de orice atac venit din exterior, de la intemperii și până la contactul cu microbi și viruși. Pielea noastră acționează drept barieră fizică (pentru că ne protejează de umiditate, factori climatici și chimici), drept barieră microbiană (pentru că microbiota pielii protejează împotriva factorilor externi și externi) și drept barieră imună (împotriva alergenilor, patogenilor, factorilor de poluare).

Pielea noastră este o barieră care ne protejează în 3 moduri diferite, dar și ea are nevoie de echilibru și protecție. Asta pentru că orice dezechilibru la nivelul pielii poate duce, în cele din urmă, la apariția coșurilor, iritațiilor, petelor și ridurilor.

Microbiota cutanată și rolul pre și probioticelor

Așadar, microbiota pielii reprezintă totalitatea microorganismelor care o colonizează. Tot așa cum avem nevoie de microorganisme benefice pentru a susține buna funcționare a intestinelor și pentru a ne proteja de afecțiuni gastrice, avem nevoie de ele și la nivelul pielii. În mod natural, aceste microorganisme acoperă epiderma și trăiesc inteligent alături de celulele pielii noastre, pe care le protejează. Rolul acestor „bacterii prietenoase”, echilibrul la nivelul pielii și cantitatea în care se găsesc aici sunt importante pentru sănătate și frumusețe.

Pe scurt, dermatologii ne învață că majoritatea problemelor la nivelul pielii sunt datorate dezechilibrelor în rândul florei microbiene. Iar aceste dezechilibre trebuie tratate eficient.

Synbionyme Synbiotics: pre și probiotice pentru piele sănătoasă

Gama Synbionyme Synbiotics conține un complex exclusiv de multi-apărare pe care compania îl denumește simplu Pro-B3. Acest complex natural cuprinde prebiotice naturale, precum extractul de Trigonella, probiotice naturale – extract de drojdie, dar și acizi grași Omega 3, Omega 6 și Omega nouă – ulei organic din semințe de in. Practic, complexul Pro-B3 stimulează capacitatea de protecție a pielii și îi oferă echilibrul de care are nevoie. Acesta se regăsește în toate produsele Synbionyme și în concentrație crescută în serul universal, care este și produsul meu preferat din această gamă.

Serul Universal de la Synbionyme este într-adevăr un produs inovator. Este adaptat tuturor tipurilor de ten, conține Pro-B3 în concentrație mai mare, pentru a proteja microbiota pielii și este extrem de eficient în protecția pielii, căreia îi oferă echilibru și sănătate.

Am decis să scriu despre aceste produse sincer, pentru că le-am testat, m-au impresionat și mi-au amintit un lucru important: frumusețea începe cu sănătate și echilibru. De aceea ar trebui să știm cu toții nu doar ce este microbiota, ci și de ce e important să folosim produse pe bază de pre și probiotice.

*acest material reprezintă o opinie.

**acest material NU a fost sponsorizat/plătit.

Beauty & Make-up

One reply to “Gama Synbionyme Synbiotics: pre și probiotice pentru piele frumoasă”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *