Fitbit, acum parte din Google, a lansat trei dispozitive din noua gamă: o brățară și două ceasuri inteligente. Inspire 3 este o brățară de fitness ușor de utilizat, cu o durată a bateriei de peste 10 zile, iar ceasurile inteligente Versa 4 și Sense 2 pun sănătatea și fitnessul în centrul experienței de utilizare.
Fitbit Inspire 3, noua brățara de fitness pentru un stil de viață activ
Fitbit Inspire 3, brățara de fitness care susține un stil de viață sănătos. Inspire 3 este noua generație de brățări de fitness „entry-level” pentru monitorizarea sănătății și a mișcării, un antrenor personal pentru un stil de viață activ, la un preț accesibil. Fitbit Inspire 3 oferă un mod simplu de a urmări indicatori precum activitatea zilnică, ritmul cardiac, calitatea somnului, nivelul de stres și multe altele. În plus, brățara are un design cu o greutate redusă și un ecran tactil cu culori vii, iar durata de viață a bateriei este de până la 10 zile (în funcție de utilizare).
Trackerul Inspire 3 înregistrează activitatea fizică a purtătorului, de la drumul către locul de muncă până la exerciții fizice precum dans sau alergare. Dispozitivul oferă informații despre zonele de minute active, caloriile consumate, distanța parcursă, puls și pașii făcuți. De asemenea, îi amintește utilizatorului să facă mișcare în perioade mai lungi de inactivitate, ceea ce este benefic metabolismului. Apoi, în antrenamentele sportive, utilizatorul poate vedea când intră în zona de puls în care arde calorii, face efort cardio sau cea de efort maximal, pentru a ști cât de intens este antrenamentul.
Un somn mai bun și mai puțin stres
Calitatea somnului și echilibrul mental au un impact direct asupra sănătății unei persoane. Inspire 3 oferă toate informațiile și indicatorii într-un singur, astfel încât utilizatorul să poată urmări foarte ușor impactul pe care activitatea și somnul le au asupra nivelului de stres, și invers. Purtat în timpul nopții, Inspire 3 va oferi date despre calitatea somnului, prin Stagii de somn și scorul de somn. De asemenea, pot fi setate memento-uri pentru ora de culcare, alarme cu trezire inteligentă sau exerciții de respirație, care pot îmbunătăți calitatea somnului în timp.
În plus, aplicația Fitbit oferă exerciții de mindfulness pentru relaxare înainte de culcare, sesiuni de meditație și informații despre nivelul de stres al organismului, prin funcția Managementul stresului. Pe baza acestor date, utilizatorul poate vedea impactul pe care activitatea, somnul și stresul le au asupra corpului, în Metrici de sănătate. Aici se găsesc informații despre cum indicatori specifici – ritmul respirației, variația pulsului, temperatura corpului, saturația de oxigen (SpO2) și pulsul în repaus – reacționează în situații diferite, precum consumul de alcool sau cafeină, altitudine sau frig.
Fitbit Inspire 3 oferă informații despre sănătatea și capacitatea fizică a utilizatorului, oferind sfaturi și îndrumare în activitatea sportivă, prin acces din aplicația Fitbit la sesiuni de antrenament, recomandări de anumite rutine și provocări. În plus, aplicația poate oferi o imagine și mai detaliată asupra evoluției formei sportive a utilizatorului, odată ce acesta introduce date privind nivelul de glucoză din sânge, ciclul menstrual și informații despre nutriție. Astfel se crează o imagine la 360 de grade asupra sănătății persoanei, oferind astfel un impuls motivațional suplimentar în antrenamente și atingerea obiectivelor de fitness.
Prin serviciul Fitbit Premium, utilizatorul primește acces la instrumente precum Scorul de pregatire, care permite calibrarea antrenamentelor în funcție de capacitatea organismului la un moment dat. Scor de somn și Profilul de somn oferă o înțelegere superioară a calității somnului, în timp ce indicatorul Managementul stresului detaliază semnele stresului fizic al organismului. Mai mult, Fitbit Premium oferă acces la peste 1.000 de antrenamente și sesiuni de mindfulness, un raport complet de sănătate, toate din aplicația Fitbit.
Utilizare de durată și confort
Fitbit Inspire 3 este foarte ușor, subțire, poate fi folosit la înot (este rezistent la apă până la 50 metri), se potrivește natural la încheietura mâinii și are o baterie care permite purtarea 24/7, fără grijă că se descarcă. Produsul vine cu o gamă largă de culori, care se potrivesc oricărui stil. În plus, pot fi achiziționare suplimentar accesorii, precum curele clasice sau transparente.
Afișajul luminos al Fitbit Inspire 3 permite urmărirea rapidă a informațiilor și statististicilor, alegerea unui ceas colorat care să se potrivească stilului persoanei care-l poartă, precum și utilizarea a noii funcții de afișare mereu activă (durată a bateriei de peste 3 zile în condițiile unor setări implicite). Indiferent de momentul utilizării – un antrenament de alergare sau drumul către locul de muncă – utilizatorul poate rămâne conectat cu ajutorul notificărilor personalizate pe care le transmite Inspire 3.
Inspire 3 este disponibil la prețul de 499,99 lei (preț recomandat) și vine cu 6 luni de abonament gratuit la serviciul Fitbit Premium. Brățara de fitness Fitbit Inspire 3 va fi disponibilă global, inclusiv în țara noastră, din luna septembrie, și poate fi precomandată prin magazinele partenere din România.
Noile Fitbit Versa 4 și Sense 2: mai puțin stres, mai multă mișcare
Fitbit a prezentat și cele mai noi ceasuri inteligente din portofoliul său: Versa 4 și Sense 2. Echipate cu noul sistemul de operare Fitbit OS, cele două dispozitive pun sănătatea și fitnessul în centrul experienței de utilizare.
Versa 4 și Sense 2 sunt dispozitive mai subțiri și mai ușoare decât versiunile anterioare, cu un design care le face să fie potrivite pentru utilizarea zi și noapte. Designul celor două include din nou butonul în partea stângă a ecranului, buton folosit ultima oară pe dispozitivele Versa 2. Totodată, produsele oferă confort sporit la purtare, senzori mai eficienți și acces mai facil în timpul antrenamentelor și exercițiilor.
Funcționalități
Versa 4 și Sense 2 sunt echipate cu numeroase funcționalități care oferă informații relevante despre activitatea cotidiană: de la puls și înregistrarea activității sportive până la detectarea tipului de mișcare (mers, alergare), monitorizarea somnului și a stresului. Durata bateriei celor două ceasuri inteligente de la Fitbit este de peste șase zile, fiind echipate cu funcționalitatea de încărcare rapidă, ce oferă o zi de viață a bateriei printr-o încărcare de 12 minute.
Purtarea lor în timpul nopții permite utilizarea instrumentelor avansate de analiză a somnului cu care cele două ceasuri vin echipate, inclusiv funcția Profil de somn, din serviciul Fitbit Premium. Aceasta folosește zece seturi de date pentru a indica tipul și obiceiurile de somn, precum și moduri în care somnul poate fi îmbunătățit. Nivelul de stres al corpului este analizat și indicat prin funcția de Management al stresului. Utilizatorul știe astfel când să facă o pauză pentru un exercițiu de respirație, meditație sau mindfulness.
Noile ceasuri de la Fitbit sunt compatibile cu sistemele iOS și Android și au funcționalități smart precum primirea de notificări de pe aplicațiile regăsite pe telefonul mobil, cât și răspunsuri presetate la mesajele text, disponibile pentru Android. În curând, ceasurile inteligente de la Fitbit vor permite utilizarea Google Maps și Google Wallet, astfel încât cele două aplicații să fie disponibile de la încheietura mâinii.
Antrenament la un alt nivel cu Versa 4
Versa 4 este proiectat în jurul sportului și fitness-ului. Utilizatorul poate alege între 40 de moduri de exerciții, de două ori mai mult decât până acum, inclusiv noi opțiuni precum intervale de intensitate ridicată (HIIT), haltere, CrossFit, dans și multe altele. Mai mult, sunt disponibile peste 1.000 de antrenamente și sesiuni de mindfulness prin serviciul Fitbit Premium. Zonele de minute active, cu alerte pentru zonele de puls, ajută utilizatorul la o mai bună administrare a efortului.
Serviciul Premium oferă acces și la Scorul de pregatire, un indicator care permite calibrarea antrenamentelor în funcție de capacitatea organismului la un moment dat. Fiecare scor este însoțit de acțiuni recomandate – de la ținte pentru zone de minute active și până la sfaturi pentru recuperare și conținut complementar.
Mai puțin stres cu Sense 2
Sense 2 duce instrumentele de analiză a stresului la un nivel superior, având integrat un nou senzor pentru măsurarea răspunsului corpului. Acesta monitorizează continuu activitatea electrodermală (cEDA) pentru a evalua nivelul de stres direct de la încheietura mâinii. Alături de cEDA, utilizează indicatori precum ritmul cardiac, variația lui și temperatura corpului pentru a înțelege cum reacționează corpul la schimbări și a ajuta utilizatorul să răspundă mai bine acestora și stresului. Printr-o notificare de răspuns a corpului, Sense 2 recomandă diferite moduri în care utilizatorul poate face față unui stres într-un anumit moment, inclusiv prin identificarea stării de spirit, exerciții de respirație, sesiuni de mindfulness, direct la încheietura mâinii sau din aplicația Fitbit.
Sense 2 este echipat cu multipli senzori și algoritmi pentru a oferi o imagine holistică asupra sănătății persoanei care îl folosește. Fitbit a folosit o tehnică care transformă metalul în vapori, ce permite integrarea electrozilor metalici ai acestor senzori direct în sticla afișajului dispozitivului. Acest lucru oferă un design mai simplificat și eficient, fără a renunța la tehnologie.
Versa 4 va fi disponibil la prețul de 1.149,99 lei (preț recomandat), iar Sense 2 la prețul de 1.499,99 lei (preț recomandat). Ambele includ un abonament de șase luni la serviciul Fitbit Premium. Versa 4 si Sense 2 vor fi disponibile global, inclusiv în țara noastră, din luna septembrie, și pot fi precomandate prin magazinele partenere din România.