COS a lansat colecţia Love for all. Aceasta reprezintă o nouă colecţie de tricouri în ediție limitată, tricouri realizate în colaborare cu creativi din comunitatea LGBTQIA+. Printre artiştii care au semnat piese din noua coleţie se numără şi Kai-Isaiah Jamal, performance poet, activist pentru vizibilitatea trans și model, Zipeng Zhu, artist și creative director și SOKO, cantareață și actriță premiată.

O nouă colecţie exclusivă de la COS

Love for all reprezintă o nouă colecţie exclusivă lansată de celebrul brand COS pentru a celebra puterea şi unicitatea iubirii, indiferent cum arată ea. Aceasta şi-a propus să scoată în evidenţă nota personală a fiecărui creativ implicat, sărbătorind stilul și individualitatea acestuia. Folosind tricourile timeless gender neutral COS pe post de pânză, tipografia emblematică și îndrăzneață a lui Zipeng Zhu formează o emblemă zâmbitoare curcubeu LOVE, în timp ce SOKO încorporează muzica în designul ei, expunând titlul propriului imn al mândriei – Oh, to be a Rainbow!. Cel de-al treilea design de tricou, care este disponibil drept sweatshirt, cu mâneci lungi, dezvăluie o poezie originală aparținând lui Kai-Isaiah Jamal.

Love for all: o colecţie superbă cu o super misiune

Fotografiată de artistul și fotograful de modă Collier Schorr, campania de lansare a noii colecţii prezintă informaţii interesante despre creatorii ei, dar și despre partenerii, familiile și prietenii acestora.

Prin această colaborare, COS susţine în continuare întreaga comunitatea LGBTQIA+, dar și munca organizațiilor de caritate. Brandul va dona 100% din profitul obţinut în urma vânzării pieselor care fac parte din această colecţie persoanelor care aduc în atenție problemele actuale legate de drepturile omului.

Pentru al treilea an consecutiv, COS va face donaţii către Kaleidoscope Trust.

Atunci când alegem dragostea, pentru toată lumea, facem din lume un loc mai bun, împreună.

Philli Boyle, membru fondator al Choose Love

Declaraţiile oficialilor Kaleidoscope Trust şi ale Choose Love

“Suntem foarte mândri să continuăm parteneriatul nostru cu COS, deoarece ei continuă să ofere un exemplu impresionant și de impact al modului în care brandurile pot sprijini și ridica în mod semnificativ organizații precum a noastră. Munca pe care o derulăm necesită colaborare: colaborăm cu apărătorii drepturilor omului din Commonwealth pentru a ne asigura că au resursele și sprijinul de care au nevoie pentru a crea schimbări de durată pentru persoanele LGBT+ și colaborăm cu branduri precum COS, care își oferă platforma, produsul și donațiile pentru a ne asigura că munca noastră rămâne posibilă,” a declarat Phyll Opoku-Gyimah, Director Executiv.

Anul acesta, pentru prima dată, COS a colaborat și cu Choose Love, o organizație caritabilă din Marea Britanie care lucrează pentru a sprijini refugiații și persoanele strămutate din întreaga lume. Viziunea acesteia este de a crea o lume a iubirii și a dreptății pentru toată lumea.

„Suntem încântați să avem sprijinul COS în această lună, Pride month. Este onoarea noastră absolută să oferim îngrijire și sprijin vital refugiaților LGBTQIA+ și persoanelor strămutate din întreaga lume, inclusiv persoanelor afectate de criza din Ucraina și, datorită acestei campanii frumoase, putem continua să derulăm această muncă. Există atât de multă nedreptate, dar credem că atunci când alegem dragostea, pentru toată lumea, facem din lume un loc mai bun, împreună,” a spus Philli Boyle, membru fondator al Choose Love.

Colecția Love for all este disponibilă la nivel global pe cos.com și în magazine selectate.

Citeşte şi:

Citeşte şi: COS a…

Citeşte şi: COS…

Fashion & Accessories

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *