Mi-am dorit mereu să vizitez Creta. De la poveștile tip Ancient Aliens care încep și sfârșesc cu Atlantida și până la misterioasa și vesela civilizație minoică, Creta e o destinație de vis pentru orice om pasionat de istorie. Dar și pentru orice om care citește, dat fiind că Iliada și Odiseea amintesc insula, iar legendele despre Minos, Tezeu, firul Ariadnei și minotaur încep tot de pe-aici. După ce am văzut Atena, Creta a părut destinația perfectă de vacanță în Grecia 2019. Așa am descoperit Chania și tot așa am decis că e un loc mult mai potrivit decât Heraklion pentru a-mi stabili cartierul general pe durata vacanței.

De ce Chania e un loc perfect pentru o vacanță în doi

În lumea lui #mydubai, puțini sunt cei care vorbesc despre realitate. Suntem obișnuiți să ne pozăm în locuri care par exotice și luxoase, ciocnind pahare de ceva aparent scump. Însă adevărul este că banii câștigați în România nu sunt prea mulți și avem mai multe cadâne de-o noapte decât șeici și prințese adevărate. Așa că bugetul unei vacanțe e important, iar dacă vrei să vizitezi Creta afli destul de repede că Heraklion e mai scump decât Chania. La cazare, dar și atunci când vine vorba de costul biletelor de avion. Asta nu înseamnă c-ar trebui să renunți la o vacanță în Grecia 2019.

Apus surprins în portul venețian din orașul Chania din Creta
Apus de soare în portul venețian – Chania, Creta

Biletele de avion la Rynair s-au dovedit a fi la jumătate de preț față de Heraklion în luna mai, iar cazarea a fost aproximativ 150 lei / noapte. Cam cât ne-ar costa o vacanță pe litoralul românesc, adică. În plus, Chania are în spate o adevărată istorie venețiană, vizibilă la fiecare pas făcut prin centrul vechi al orașului. La prima vedere, din spatele ecranului, părea o destinație mai romantică decât Heraklion. În plus, era și mult mai aproape de plajele și de locurile pe care voiam să le vizităm: plajele Elafonisi și Balos, ruinele mânăstirii Katholiko, peștera Arkoudospilios și Seitan Limania.

Vacanță în Grecia 2019: între plan și realitate

Romantismul evident nu se numără printre calitățile mele, așa că recunosc ușor că aspectele logistice au contat mai mult atunci când am ales Chania. Deși gândul că voi locui câteva zile într-un palazzo venețian m-a ajutat să iau ceva mai ușor hotărârea. Abia la fața locului mi-am dat seama cât de inspirată am fost. Aeroportul e mic, cochet și apărat de o alee de palmieri. Munții se văd aproape, ninși, spectaculoși, măreți. Parcarea e mare și aerisită, perfectă pentru… oricine. Chiar și pentru mine.

Femeie în rochie de seară pe marginea mării în portul vechi al orașului Chania din Creta.
Orașul vechi – Chania, Creta; Eșarfă Efemere, sandale Stavros Melissinos, clutch Borro Design.

Impresionantă la primul impact a fost și atitudinea cretanilor. Închiriasem online o mașină de la o agenție locală (AutoClub-Rentals), fără garanție și aparent fără costuri ascunse. Ne așteptam să ni se pună în față steluțele abia odată ajunși acolo. Spre marea noastră mirare, ele n-au apărut deloc. Am plătit, am fost înregistrați ca șoferi, am primit o Skoda Citigo și jumătate de rezervor de benzină, zâmbete și urări de drum bun și distracție plăcută. Știam că vor fi diferențe între planurile făcute acasă după o căutare rapidă pe Google „vacanță în Grecia 2019” și realitatea din Chania. Însă realitatea s-a dovedit a fi mai bună.

Citește și: Playlist de vacanță

Impactul cu orașul Chania: tușe și detalii

Am ajuns în oraș seara, la apus. Totul părea scăldat în roz, ca și când una din rochiile mele de mătase s-ar fi evaporat brusc în aer. Apa mării era transparentă, degrade albastru și turcoaz, iar clădirile oglindeau și ele aceleași tușe roz. Nimeni nu se grăbea. Zgomotul de fundal părea aproape liniște, cu excepția muzicii grecești sau orientale, cântată live de diverși oameni exotici la instrumente la fel de exotice. Mari erau doar plantele: cactuși imenși care se lăfăiau la soare cu indolența motanilor grași, alei nesfârșite de portocali și lămâi care mă îndemnau copilărește la furat. Se pot spune multe lucruri despre Chania, dar povestea începe și se termină destul de simplu: e un oraș superb.

Superb a fost și apartamentul închiriat la hotel Narkissos. Hotel care este, de fapt, o vilă în centrul vechi al orașului și locația perfectă pentru o vacanță în Grecia 2019. Camerele sunt mari, înalte, cu mobilier antic și utilate modern cu aer condiționat, plită, cuptor electric, cafetieră, fierbător, mașină de călcat și tot ce ți-ar mai putea trece prin cap. Băile sunt moderne, cu duș și uscător de păr, prosoape și lenjerii noi, schimbate zilnic. Ferestrele sunt lungi, cu obloane de lemn și aspect venețian, iar terasele din curtea interioară – scăldate de soare. Noaptea a fost liniște, deși era extrem de ușor să ajungi în centrul vechi: doar coborai scările.

Locuri, bunătăți, prețuri

Am mâncat ieftin și mai puțin ieftin, în funcție de pofte, de zi și de chef. Cea mai scumpă cină a costat aproximativ 60 EUR, la restaurantul Thalassino Ageri, pe malul mării. La lumina lumânărilor, am degustat cel mai bun pește proaspăt dintotdeauna – cod preparat pe grătar, cu ulei de măsline și ardei. Locul pare într-adevăr desprins din altă lume, după cum spun și review-urile de pe Trip Advisor. În altă seară am mâncat la Kalipso, caracatiță – imensă, foarte bună, salată și cartofi prăjiți. Cam la jumătate de preț față de primul.

Când spui „vacanță în Grecia 2019”, te gândești mai ales la preparate tradiționale, pește și fructe de mare. Însă noi am testat și pizza de la Funky’s, care s-a dovedit a fi delicioasă și extrem de ieftină (5 EUR / 2 persoane). Am primit din partea casei vin, raki și înghețată oriunde am gustat ceva, orice, cu excepția pizzeriei. Așa că nu prea am simțit nevoia de a cumpăra gustări în zilele petrecute în Chania, dar ne-am aprovizionat temeinic de la Lidl timpul petrecut on the road. Lucru pe care îl recomand oricui vizitează plajele Elafonisi, Balos și Seitan Limania.

Sufletul orașului – diviziuni de frumusețe

În oraș, am vizitat vechiul port venețian, farul, Muzeul Arheologic și Piața Centrală. Recomand muzeul nu doar pentru exponate, cât și pentru grădina interioară superbă, cu trandafiri, iasomie și o fântână desprinsă din Veneția. În rest ne-am pierdut pe străduțe, am cumpărat obiecte artizanale, din piele, piatră și lemn, am mers pe faleză și am mirosit portocalii. Am fi vrut să vizităm și orașul antic Aptera, despre care se spune că și-ar fi primit numele după un concurs între muze și sirene. Însă cântecul lor a fost mai puternic în centrul vechi din Chania, așa că a rămas pe data viitoare.

Prețurile biletelor de avion spre Creta au scăzut, așa că o vacanță în Grecia 2019 este la fel de convenabilă precum una în România sau Bulgaria. Dar Chania te întâmpină altfel: superb și parcă ireal, cu accente roz și nuanțe de apus desprinse din alte timpuri. Oamenii sunt calzi, prețurile sunt mici, iar frumusețea orașului e realmente greu de descris în cuvinte.

 

Lifestyle & Leisure

7 Replies to “Chania, Creta: vacanță în Grecia 2019”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *