De fiecare dată mă întorc la Infinitea pentru o porţie de linişte şi un ceai aromat, dar, mai ales pentru a mă rupe din peisajul unui Bucureşti mai limbut şi mai agitat decât mine. Iarna, Infinitea mă primeşte în camere superbe, cu fotolii comode, unde pot citi liniştită o nouă carte sau reciti vechi rânduri dragi sufletului meu. Vara, în schimb, Infinitea mă aşteaptă cu braţele (şi terasa) deschise.
Jazz în surdină, ceaiuri reci aromate şi dulciuri cu dichis, toate servite într-o atmosferă de poveste, cu lumânări aprinse seara şi vegetaţie luxuriantă oricând: iată cum mă aşteaptă terasa Infinitea! Preţurile sunt rezonabile, cantităţile – generoase, iar fetele care-mi servesc minunatele bunătaţi ştiu să facă în aşa fel încât să nu-mi lipsească nimic, în ciuda prezenţei lor extrem de discrete. Nicio carte n-a fost brutal întreruptă de paşii sau întrebările lor…
Recent, Infinitea a sărbătorit trei ani de prezenţă în peisajul bucureştean. Au fost trei ani mai liniştiţi, mai frumoşi şi mai aromaţi chiar datorită existenţei sale.