În lumea de azi, ritmul vieţii devine din ce în ce mai rapid, dar şi din ce în ce mai problematic. Trebuie să ne adaptăm din mers la noile tehnologii, din ce în ce mai multe şi mai sofisticate, să ţinem pasul cu instabilităţile geopolitice şi să ne facem timp pentru relaţii – romantice sau pur umane. Uneori, toate acestea se dovedesc a fi copleşitoare, aşa că ne rămâne doar să căutăm răspunsuri printe stele. Tocmai de aceea, în cel mai recent episod al podcastului Conversaţii Autentice, am stat de vorbă cu Daniela Simulescu, astrolog DC News, despre contextul astral al perioadei următoare.
Uranus în Gemeni: dezvoltare şi evoluţie, inclusiv pe piaţa muncii
Unul dintre cele mai importante evenimente astrologice care a avut loc anul acesta este intrarea lui Uranus în Gemeni din luna aprilie. După cum ne explică Daniela, în trecut au mai avut loc astfel de mişcări, iar un eveniment similar a avut loc în urmă cu aproximativ 84 de ani, în perioada de reconstrucție de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
„Vom continua să evoluăm mai repede ca niciodată pentru că Uranus în Gemeni accelerează. După care îl avem pe Pluton în Vărsător până în 2044 și Pluton este cel care grăbește serios orice,” explică ea.
Ce înseamnă acest lucru pentru noi, pentru oamenii de rând?
Din conversaţia mea cu Daniela, au devenit clare câteva previziuni astrologice, pentru toţi cei care cred în ele:
- Noi oportunități, fără limită de vârstă: Nu va mai conta dacă avem 40, 50 sau 60 de ani, dar capacitatea de adaptare la nou va deveni principala noastră resursă.
- Flexibilitate continuă: Piața muncii va continua să se schimbe şi preschimbe, aşa că ceea ce a funcţionat azi s-ar putea să necesite o reorientare mâine.
- Accent pe inovație și nonconformism: Trecem de la tiparele clasice de carieră la noi formule dinamice, cu mult accent pe digital și permanent conectate la nou.
Dacă adăugăm în această ecuație și tranzitul lui Pluto în Vărsător, care va continua până în 2044, concluzia devine clară: ritmul vieții nu se va încetini, ci ne va provoca să ne depășim convingerile limitative.
O vară romantică și o toamnă a încercărilor: ce spune astrologia despre viitorul apropiat
Dacă vara a avut drept accent tranzitul lui Jupiter în Leu, un semn de bucurie, romantism, iubire de sine și deconectare de la zgomotul lumii, toamna are alte semne. Stelele ne dezvăluie că urmează o perioadă intensă: Venus retrograd va avea efecte importante, pe care le vom simţi din septembrie și până spre finalul anului.
Am întrebat-o pe Daniela ce înseamnă Venus retrograd pe plan personal şi cum ne va influenţa asta?
- Relații vor fi testate toamna asta: Se vor relua capitole neîncheiate şi pot chiar reapărea foști parteneri.
- „Dragostea va dura 3 luni,” adică vom avea din ce în ce mai mult tendința de a ne îndrăgosti de aparențe sau de proiecții, nu de oameni reali, cu defecte şi calităţi.
- Ar trebui să fim atenţi la aplicațiile de dating: Va urma o perioadă în care este de preferat să nu luăm decizii definitive, să nu ne bazăm pe impulsuri de moment sau pe aşa-zisa „chimie.”
Daniela Simulescu, astrolog DC News, anticipează o schimbare de paradigmă în modul în care iubim: deși aplicațiile de dating și tehnologia domină peisajul şi aici, nevoia de conexiune autentică creşte. Paradoxal, tot mai mulţi dintre noi vor simţi nevoia să trăiască dragostea în mod „analog”, adică în viața reală, offline. Deşi tehnologia va avansa, iar dezvoltarea noastră va continua şi ea, mergând uneori până la distrugerea unor prejudecăţi, nevoia de dragoste reală va deveni din ce în ce mai puternică. Asta pare să ne arate Venus retrograd.
Citeşte şi: Eşti obsedată…
O toamnă în care renunţăm la așteptări şi ne concentrăm pe acțiune
Punctul culminant al discuției cu Daniela Simulescu, astrolog DC News, a fost un îndemn real la acțiune. Mai ales semnele de foc, adică cei născuţi în zodiile Berbec, Leu, Săgetător, dar şi celelalte zodii vor primi în această perioadă un capital uriaș de curaj. Mesajul astrelor pentru perioada următoare nu este, aşadar, unul mistic şi nici nu vorbeşte despre întrunirea unor condiții perfecte. Din contră, dacă stelele ne spun ceva, ele vorbesc despre inițiativă:
Poate că ani de zile ne-am gândit să începem un proiect nou, însă mai mereu ne-am confruntat cu îndoieli. Stelele ne dau curaj acum, cu resursele pe care le avem la îndemână. Practic, nu vom mai aştepta un moment ideal, ci vom acţiona, ne vom adapta şi ne vom bucura de călătorie.
Urmăriţi episodul complet din Conversaţii Autentice pentru a descoperi întreaga analiză realizată de Daniela Simulescu și pentru mai multe sfaturi despre cum să navigăm prin viitor, printre stele.
Citeşte şi: Petrol…





