În ultimii ani, tot mai multe sărbători împrumutate şi-au făcut apariţia şi pe plaiurile noastre. Chiar dacă multe voci se ridică împotriva Halloween-ului, deşi ele sărbătoresc cu uşurinţă zile ca Valentine’s Day, noi suntem de părere că orice sărbătoare ar trebui să fie prilej de bucurie şi distracţie. În fond, deşi este important să păstrăm propriile tradiţii, asta nu înseamnă că nu ne putem distra şi cu alte ocazii. Înainte de a trece la treabă, însă, e bine să ştim câteva lucruri despre Halloween: ce este această sărbătoare, de unde vine şi cum se sărbătoreşte ea în ţările de origine.

În plus, vom discuta şi despre varianta “românească” a acestei sărbători, care are loc la altă dată, dar care cuprinde o serie de tradiţii şi obiceiuri destul de similare.

De la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor la Halloween

Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, care sărbătoreşte martirii şi creştinii trecuţi în nefiinţă cu alte ocazii, Biserica Catolică îşi sărbătoreşte morţii şi sfinţii la data de 1 noiembrie. Această sărbătoare poartă numele de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, iar originile ei datează încă din secolul al IV-lea, când creştinii din vechime au creat o zi de sărbătoare pentru comemorarea tuturor martirilor lor. Dacă această sărbătoare este numită All Saints’ Day, All Hallows’ Day sau the Feast of All Saints (n.r. eng.: Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor), seara de dinaintea ei poartă numele de Allhalloween, All Hallows’ Eve sau All Saints’ Eve, adică Seara Tuturor Sfinţilor. Pe scurt, Halloween.

Aşadar, e bine să ştiţi că nu toate asocierile legate de Halloween duc la păgânism, ci o bună parte dintre ele se trag chiar din religia creştină, din aripa catolică.

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Halloween sau Samhain – creştinism sau păgânism

Conform site-ului History, Samhain este un festival religios păgân cu rădăcini adânc înfipte în spiritualitatea celtică. În zilele noastre, Samhain este sărbătorit de obicei între 31 octombrie și 1 noiembrie, adică la aceeaşi dată cu Halloween. Festivalul este unul dedicat recoltei, aşa cum sunt multe sărbători similare din alte religii, dar inaugurează şi “jumătatea întunecată a anului”. Persoanele care încă sărbătoresc Samhain cred că barierele dintre lumea fizică și cea a spiritelor dispar în acestă seară, care îi poate ajura pe doritori să comunice mai uşor cu “lumea de dincolo”.

Fenomenul de sincretism religios, adică de îmbinare de tradiţii din religii diferite, a afectat cu siguranţă şi Halloween şi Samhain.

Imagine de OpenClipart-Vectors de la Pixabay

Voi, cu suflete curate,

Cu credinţi nestrămutate,

Oameni buni, femei, copii!

Voi, creştinelor popoare,

Faceţi cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare

Noaptea Sfântului Andrei!

Vasile Alecsandri, Noaptea Sfântului Andrei

Varianta românească a sărbătorii de Halloween

Chiar dacă mulţi văd în Halloween o sărbătoare a răului sau urâtului, este bine să ştiţi că una dintre sărbătorile preferate ale românilor este destul de similară cu aceasta. Noaptea Sfântului Andrei sau Ziua Lupului este, de asemenea, o sărbătoare legată de celebrarea legăturilor cu spiritele celor trecuţi în nefiinţă şi una în care dispar barierele dintre lumea celor vii şi cea a morţilor. Se spune că, în Noaptea Sfântului Andrei, cerurile se deschid. Mai mult decât atât, ziua de 30 noiembrie marchează şi începutul sezonului rece, întocmai precum Halloween celebrează jumătatea mai rece şi mai întunecată a anului.

Chiar dacă obiceiurile din Noaptea Sfântului Andrei şi Halloween sunt diferite, ideea de bază este aceeaşi: ambele sărbători marchează o legătură cu iarna şi cu lumea spiritelor.

Photo by Andyone on Unsplash

Cum se sărbătoreşte acum Halloween

Faptul că cei mici se costumează în moduri distractive, amuzante sau ameninţătoare cu ocazia Halloween este deja cunoscut, la fel cum este şi obiceiul de trick-or-treating. Conform acestuia, grupuri mai mici sau mai mari de copii vizitează pe rând casele din apropiere, întrebând proprietarii “Trick or treat?”, adică dacă aleg o farsă sau dacă sunt dispuşi să dea dulciuri pentru a scăpa nepăcăliţi. Cu alte cuvinte, obiceiul de trick-or-treating este similar colindatului, inclusiv la capitolul întrebat gazda: “Ne daţi ori nu ne daţi?”

Multe dintre amănuntele legate de sărbători ca Halloween şi Noaptea Sfântului Andrei au, cu siguranţă, accente mistice sau pâgâne. Ele sunt interesante din punct de vedere mitologic şi tradiţional, dar nu fac obiectul acestui articol. Aici ne-am propus doar să vă arătăm că Halloween este străin şi nu prea, dar şi că poate fi foarte distractiv.

How to...

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *