Ori de câte ori vine vorba despre băuturi alcoolice, gândul meu zboară invariabil la whisky, o băutură alcoolică preparată prin distilarea cerealelor, mai ales a orzului, a ovăzului sau a secarei, specifică Irlandei, Scoţiei şi momentelor de bine petrecute între prieteni. Până acum, România nu se putea lăuda cu un whisky savuros, de calitate, deşi românii nu sunt deloc străini de plăcerile bahice. Alexandrion Group a schimbat toate acestea în 2022, odată cu lansarea Carpathian Single Malt, primul whisky single malt produs 100% ȋn România.
Ce este Carpathian Single Malt?
Carpathian Single Malt este unul dintre cele mai interesante produse lansate pe piaţă anul acesta, dacă nu chiar cel mai interesant. Produs de Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri din ţara noastră, noul whisky a fost lansat pe piaţa din România pe 27 octombrie. Lansarea a fost marcată de un eveniment de amploare organizat ȋn București, la care am avut onoarea să particip. Evenimentul cu pricina a reunit peste 600 de persoane: membri ai cluburilor Single Malt Society și The Whisky Club, reprezentanti ai misiunilor diplomatice ȋn România, parteneri de afaceri, clienţi, vedete, presă și influenţatori.
Mai mult decât un simplu whisky românesc, Carpathian Single Malt este produs integral din ingrediente 100% românești, distilat, maturat şi îmbuteliat în România. Pentru că unul dintre ingredientele cheie ale acestui whisky este chiar apa din dealurile subcarpatice, dar şi pentru că distilarea, maturarea şi îmbutelierea are loc la Distileriile Alexandrion Saber 1789 din Bucov, Carpathian Single Malt este un nou produs care ne va ajuta să ne simţim mândri că suntem români. Însă cel mai important lucru pe care l-am descoperit despre acesta a fost faptul că noul whisky va fi disponibil în 9 variante, sau în „9 expresii”, după cum le numeşte Alexandrion Group.
Care sunt cele 9 expresii ale Carpathian Single Malt?
Iniţial, noua gamă de whisky cuprindea 3 variante: Fetească Neagră, Pinot Noir și Madeira. Deşi am testat-o doar pe prima şi aceasta s-a dovedit a fi delicoasă, nu pot decât să mă bucur că gama a fost extinsă şi cuprinde acum 9 variante sau „9 expresii”. Variantele Fetească Neagră și Pinot Noir sunt cele dedicate finisării şi maturări ȋn butoaie de vin românesc, în timp ce alte şanse variante de whisky single malt ne ajută să facem un adevărat periplu în jurul lumii şi să descoperim alte arome, alte gusturi şi alte tipuri de finisări.
Astfel, Madeira, Oloroso, Pedro Ximenez și Tawny Port sunt incluse ȋntr-o colecţie dedicată maturării ȋn butoaie de vin spaniol și portughez, în timp ce Burgundy și Cognac fac parte dintr-o colecţie dedicată finisarii ȋn butoaie de vin franţuzesc, emblematică pentru aromele din această ţară. Noua gamă Carpathian Single Malt cuprinde și Commandaria, o variantă de whisky single finisată ȋn butoaie de vin cipriot și grecesc. Expresia Commadaria va fi disponibilă exclusiv ȋn Grecia și Cipru, şi merită cu siguranţă să fie testată de oricine ajunde pe meleaguri elene.
Ce ar mai trebui să ştii despre noul whisky single malt produs 100% ȋn România?
Dr. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group, a declarat că, acum cinci ani, pe vremea când începea acest proiect, pornea într-o călătorie pe un drum necunoscut, pe care nimeni nu avusese curajul să ȋl exploreze până la acea vreme. „Eu nu am avut temeri, pentru că știam ce resurse naturale extraordinare are România și știam că sunt ȋnconjurat de o echipă puternică, competentă, de oameni capabili să mă ajute să transform ȋn realitate visul meu de a pune România pe harta producătorilor de whisky single malt. De asemenea, experienţa și energia master distiller-ului Allan Anderson, care a coordonat procesul de producţie, au fost esenţiale pentru succesul acestui produs,” a adăugat el.
Carpathian Single Malt va fi disponibil nu doar în România, ci şi peste hotare, în magazinele specializate, în locaţii HoReCa și de retail premium, dar și online. Vestea bună pentru consumatorii și cumpărătorii din România este că noua gamă poate fi descoperită uşor în magazinul online www.iconicdrinks.shop, parte din Alexandrion Group și prin intermediul website-ului de brand www.carpathian-singlemalt.com. Începând cu jumătatea lunii noiembrie, cele nouă variante specifice vor putea fi găsite şi în magazine, locaţii HoReCa și locaţii de retail. În plus, noul single malt va putea fi comandat pe alte platforme de e-commerce specializate.
Scurt ghid de alegere a unui single malt românesc
Pentru că am testat deja câteva variante sau expresii ale noului Carpathian Single Malt, dar şi pentru că vrem să ai parte de un whisky românesc pe gustrul tău, îţi oferim câteva detalii despre fiecare expresie:
- Fetească Neagră – maturat iniţial în butoaie Kentucky Bourbon, finisat în butoaie de Fetească Neagră;
- Pinot Noir – maturat exclusiv în butoaie de Pinot Noir provenite din crama proprie;
- Madeira – whisky dublu distilat, maturat iniţial în butoaie Kentucky Bourbon şi finisat ulterior în butoaie de vin Madeira;
- Oloroso – maturat timp de 3 ani în butoaie de stejar Kentucky Bourbon, finisat în butoaie de vin Oloroso;
- Pedro Ximenez – maturat iniţial în butoaie Kentucky Bourbon şi finisat în butoaie de vin sherry spaniol;
- Tawny Port – îmbuteliat la 46% ABV şi finisat într-un butoi de vin portughez Tawny Port;
- Burgundy – maturat iniţial în butoaie Kentucky Bourbon, finisat în butoaie de vin Burgundy din Franţa;
- Cognac – maturat timp de 3 ani în butoaie de stejar Kentucky Bourbon, finisat în butoaie de Cognac;
- Commandaria – finisat în butoaie de 200 l procurate din Munţii Troodos din Cipru, în care a fost păstrat anterior vinul ancestral Commandaria.
Citeşte şi: Cum am…
Citeşte şi: Iconic…