Organizația Aspire a lansat aplicațiile pentru o nouă ediție a celor mai prestigioase școli de vară pe leadership, antreprenoriat și dezvoltare personală din Estul Europei: Aspire Academy, Aspire High School și Aspire Professional. Programele își propun ca și anul acesta să descopere, dezvolte și să conecteze viitorii lideri, fiind destinate celor mai buni liceeni, studenți și tineri profesioniști.

Aspire este singurul program din România cu participare internațională, care utilizează o curiculă alcătuită pe modelul celei de la Universitatea Harvard. În cadrul ediției din 2015, vor susține cursuri profesori de la cele mai bune universități din lume: Harvard, Stanford, INSEAD și Berkeley.

Cele 3 programe se desfășoară în intervalul 9-18 iulie, la Poiana Brașov, fiind destinate liceenilor, studenților, și tinerilor profesioniști ce au între 1-5 ani de experiență de muncă. Participanții vor fi ghidați de către profesori și traineri de specialitate în leadership, comunicare, negociere, business și storytelling. Complementar, aceștia vor avea oportunitatea de a dialoga cu antreprenori locali și regionali și alți oameni de succes, pe teme diverse. Edițiile trecute au inclus workshop-uri despre: media cu Andi Moisescu și Lucian Mândruță, educație cu Mariana Gheorghe (CEO Petrom), business cu Georgios Argentopoulos (CEO Băneasa Developments), fotografie socială cu Cristian Movilă și antreprenoriat social cu Don Lothrop (fondator RomaniaOne). Pe lângă acestea, participanții Aspire High School vor mai avea parte și de panel-uri de discuții pe tema studiilor în străinătate și a procesului de aplicație pe care trebuie să îl urmeze.

Pentru cei selectați, academia reprezintă doar începutul experienței lor de dezvoltare, deoarece la finalizarea programului tinerii devin membri ai comunității Aspire, unde au parte de mentorat continuu în proiectele pe care le desfășoară, precum și de o serie de oportunități profesionale.

Aplicațiile sunt deschise tuturor tinerilor care pot demonstra abilități de leadership, dorința de auto-depășire, orientare către dezvoltarea comunităților din care fac parte, dar și sensibilitate interculturală. Perioada de aplicații se încheie pe 3 mai. Pentru mai multe informații despre programe și criteriile de eligibilitate, vizitați www.aspireacademy.ro.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *