Andrei Popescu, Scriem istoria ta: „Oricine are o poveste de familie interesantă, iar noi o putem afla”

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să afli că stră-străbunicul tău a fost foarte bogat? Sau că ai strămoși foarte importanți pentru comunitatea în care au trăit sau chiar pentru România? Scriem istoria ta este un proiect unic în țara noastra și se adresează oricui este interesat de a “merge” în trecut și de a afla povestea familiei sale.

Dincolo de realizarea unui arbore genealogic, oricine poate apela la acest serviciu pentru o “microistorie” despre oameni, comunități, localități, instituții, companii, obiceiuri etc.

Pentru că Flawless.ro salută excelența, indiferent de domeniu, și pentru că ne-am propus să-ți prezentăm oameni valoroși, te invităm să citești în continuare un interviu cu Andrei Popescu, omul din spatele proiectului “Scriem istoria ta”.

1. Cum poate fi descris proiectul „Scriem istoria ta”, pe înțelesul oricui?

R: „Scriem istoria ta” încearcă să (re)descopere povești din trecut. Fiecare om, fiecare familie, fiecare casă, stradă, sat, companie sau instituție are o istorie. Noi o cercetăm și oferim celor care își doresc acest lucru recuperarea memoriei pierdute în timp. Oricine poate avea o poveste de familie interesantă, iar noi o putem afla.

2. Cum ți-a venit ideea unui asemenea proiect, unic în România?

R: Ideea are o dublă rădăcină: pasiunea mea pentru istorie și poveștile bunicii mele. Când eram spre sfârșitul anilor de liceu, brusc a început să mă intereseze istoria, datorită unui profesor care prezenta totul într-un mod foarte plăcut. De curiozitate, am întrebat-o pe bunica mea despre strămoșii noștri, iar ea mi-a povestit ce își mai amintea despre părinții, bunicii, unchii și mătușile ei. Momentan, mi s-au părut informații interesante, dar cam atât. După câțiva ani, prin 2006, m-am gândit că aș putea să încerc să aflu mai multe detalii, pornind de la ceea ce îmi spusese bunica, dar mi-am dat seama că uitasem aproape tot. Atunci, am rugat-o să îmi povestească din nou, iar eu o ascultam cuminte și îmi notam ce îmi spunea. Apoi am încercat să găsesc informații noi, pe care i le transmiteam bunicii, care le primea cu mare bucurie. După o vreme, bunica a murit, dar eu am continuat să încerc să termin povestea începută de ea. Între timp, eram student la istorie, iar apoi am făcut masterat și doctorat în domeniu. În perioada doctoratului, am început să fac cercetări pentru alte persoane, iar acestea, fiind mulțumite de rezultate, m-au recomandat mai departe. Am scris astfel trei cărți și multe articole. Abia anul acesta, într-un moment în care părea că nu mai reușesc să găsesc clienți noi doar prin cunoștințe, m-am hotărât să lansez site-ul. Deci, oficial, proiectul este nou, dar practic el există de mult.

3. Te consideri un fel de „detectiv” al istoriei?

R: Da, această muncă de identificare a unor informații în documente, ziare, cărți etc. este similară cu cea a unui detectiv. De multe ori, totul este ca un puzzle uriaș, care începe să prindă contur pe măsură ce mai găsim un act oficial, o scrisoare, un articol de ziar, o frază într-un jurnal. Trebuie să fim atenți la detalii, să știm să „cernem” informațiile, să încercăm să ne dăm seama care surse sunt de încredere și care trebuie privite cu rezerve. Deci, este vorba despre o investigație, o vânătoare de indicii.

4. Cui se adresează Scriem istoria ta?

R: Proiectul se adresează în special celor care doresc să-și cunoască istoria, dar nu au timpul, răbdarea și mai ales cunoștințele necesare pentru a o cerceta. Acest proces este destul de anevoios, trebuie „scotocite” cu atenție arhivele, bibliotecile, colecțiile personale, presa veche, lucrările memorialistice, cărțile de specialitate. Multe documente sunt în limba română cu caractere chirilice, în maghiară, germană, latină, rusă etc. Puțini au răbdarea și cunoștințele necesare pentru a porni pe cont propriu un astfel de demers. Și atunci, se adresează nouă.

5. Care dintre servicii înregistrează cea mai mare cerere?

R: Majoritatea celor care ne contactează vor să afle detalii despre înaintașii lor. Unii își doresc doar să știe cine au fost strămoșii lor, unde au trăit și cu ce s-au ocupat. Alții știu deja aceste lucruri, dar vor amănunte despre un bunic sau străbunic, sub forma unei biografii. Aici este vorba în general despre urmași ai unor personalități. De asemenea, clienții pot opta pentru publicarea sub forma unor articole sau cărți a rezultatelor cercetării, dar nu sunt puțini cei care doresc ca ele să nu fie destinate publicului larg.

6. Întâlnești des „piedici” din partea statului, autorități locale, etc.? Cât de complicat e să cercetezi documente în România?

R: Acesta este un subiect complicat. Pe scurt, cercetarea istorică în România este mult mai dificilă decât în alte țări europene. În majoritatea cazurilor, documentele sunt păstrate în instituții de stat. Și știm cu toții ce „plăcere” este uneori să ai de-a face cu acestea. La noi totul depinde foarte mult de angajații instituțiilor. Aceasta este principala problemă. Bineînțeles, există oameni buni și oameni mai puțin buni, ca în orice domeniu. Am întâlnit angajați care au o amabilitate ieșită din comun, dar și indivizi sau individe care vor să sublinieze faptul că ei sunt stăpâni acolo și că depinzi de ei ca să îți duci la îndeplinire obiectivul. Unii inventează pur și simplu reguli doar pentru că nu au chef să își facă treaba. S-a întâmplat să mă cert cu angajați ai unor instituții și să fiu nevoit să le arăt regulamentul sau textul din lege pentru a putea să îmi îndeplinesc obiectivul. Apoi, unele instituții de profil (arhive, biblioteci) sunt conduse de persoane numite pe criterii politice, care le administrează dezastruos. O altă problemă des întâlnită este închiderea pe perioade de câteva luni sau chiar câțiva ani a unor arhive, biblioteci sau secții ale acestor instituții. Motivele sunt de obicei lucrări de restaurare, renovare sau igienizare a clădirilor în care funcționează, dar în perioada respectivă documentele nu pot fi consultate deloc, astfel că apar „blocaje” în efectuarea cercetărilor. Și vă mai spun un singur aspect, pentru că deja m-am lungit mult cu răspunsul la această întrebare. România este codașă în Europa la digitalizarea documentelor vechi. În plus, cea mai mare bibliotecă digitală de la noi, pentru care s-au cheltuit sume importante, este nefuncțională de aproape un an. Pur și simplu nu poate fi accesată, iar nimeni nu ia nicio măsură. Practic, de multe ori este mai la îndemână să cercetezi documente aflate la sute sau chiar mii de kilometri distanță, care se află scanate pe internet și pot fi accesate contra cost sau chiar gratuit, decât să pierzi patru zile și să cheltui foarte mulți bani pe transport și cazare pentru a cerceta „pe viu” acte sau publicații vechi aflate în arhive sau biblioteci din țară.

7. Care e cea mai interesantă descoperire pe care ai făcut-o până acum?

R: Se pot descoperi multe lucruri interesante, ciudate sau tragice. O să dau câteva exemple mai scurte, care să poată fi redate aici. Nu știu dacă sunt cele mai interesante, dar pe acestea mi le aduc aminte acum. Am descoperit, de exemplu, poveștile unor oameni simpli care au făcut multe pentru comunitatea lor: un învățător care și-a pus la dispoziție casa ani de zile, pentru că localul școlii din sat se degradase; un mic boier care a construit pentru localnici primărie, școală și biserică; un altul care a donat sătenilor loturi de pământ. Dar am găsit și multe întâmplări tragice. De exemplu, cercetând înaintații din Transilvania ai unei persoane, am aflat că străbunicii săi fuseseră împușcați de niște tâlhari care au pătruns noaptea în casa lor. Străbunica unui alt client a murit în timp ce dădea naștere unor gemeni, aceștia decedând și ei a doua zi. De asemenea, dramatică este și povestea unui cuplu de olteni care s-a cunoscut în Bulgaria și s-a căsătorit, iar ulterior cei doi soți au aflat că erau frați și s-au sinucis. Uneori găsim și povești greu de crezut, în care realitatea se îmbină cu fantasticul. De exemplu, o legendă spunea despre stră-străbunicul cuiva că s-ar fi căsătorit cu o femeie misterioasă, care a „apărut” pur și simplu în calea sa. După o vreme, mama bărbatului a observat în timp ce nora ei culegea fructe dintr-un pom că aceasta din urmă avea coadă. Până ca mama să îi spună fiului ei ceea ce văzuse, femeia misterioasă s-a făcut nevăzută, dispărând pentru totdeauna.

8. Cine este omul Andrei Popescu și cum sună planurile lui de viitor?

R: Andrei Popescu este un om ca oricare altul, cu pasiuni, cu multe defecte, dar și câteva calități. În afară de istorie, îi mai plac muzica rock, filmele vechi și călătoriile. Planuri mari de viitor nu are, vrea doar să cerceteze și să rescrie cât mai multe povești din trecut.

Descoperă mai multe despre Scriem istoria ta, accesând site-ul proiectului aici.