Acneea a fost asociată întotdeauna cu vârsta adolescenţei. Studiile din ultimii ani ne-au dovedit însă contrariul. Din ce în ce mai multe femei dezvoltă o formă de acnee şi după vârsta de 25 ani, sau continuă să aibă acnee după ce trece adolescenţa. Acest tip de acnee care apare la maturitate a fost generic numita acneea femeii adulte.

Trebuie ştiut că acneea femeii adulte nu este periculoasă în fapt, căci nu are implicaţii medicale grave, deşi poate avea un uriaş impact psihologic. Multe femei dezvoltă depresie, susţinută de imaginea din oglindă. Faţa acoperită de puncte negre, comedoane, papule sau pustule agravează problemele de stimă de sine şi de stare de bine. De aici apare uriaşa adresabilitate către cabinetul medicului dermatolog sau către farmacii. Localizarea acestui tip de acnee este preponderent în etajul inferior al feţei (pe bărbie, pe mandibulă, pe maxilar şi pe gât).

Acneea femeii adulte: factori de risc

Factorii care contribuie la apariţia acneei sunt:

  • Schimbările hormonale produse de-a lungul vieţii, adică sarcina, menopauza, sindromul ovarului polichistic;
  • Tratamentul cu anticoncepţionale;
  • Factorii genetici;
  • Stresul vieţii cotidiene, care poate determina o secreţie crescută de hormoni masculini care favorizează şi întreţin acneea, stimulând excesul de grasime;
  • Fumatul;
  • Expunerea neprotejată la soare, aici intrând şi bronzarea la solar;
  • Folosirea unor produse cosmetice neadecvate, prea grase, pe baza de substanţe puterinic degresante sau ocluzive.

La fel ca la adolescenţi, acneea femeii adulte se manifestă sub forma de comedoane, puncte negre, papule, pustule.

Care este tratamentul pentru acnee, dacă apare la maturitate?

Tratamentul este unul variat şi presupune administrarea de medicamente, topice, laser, produse dermato-cosmetice , machiaj corector. Mai presus de toate acestea contează modul în care ne îngrijim pielea. Dincolo de tratamentele scumpe şi sofisticate, îngrijirea corespunzătoare rezolvă o mare parte din problemă.

Alegerea produselor specifice este esenţială. Rutina zilnică presupune folosirea unor geluri, spume, loţiuni micelare, apoi aplicarea cremelor tratament.

Ce criterii trebuie să îndeplinească un produs de curăţare?

Un produs de curăţare ideal pentru a trata acneea femeii adulte trebuie, în primul rând, să fie unul blând, fără săpun, fără substanţe grase, ocluzive, care să îndepărteze excesul de sebum. De asmenea, acesta nu trebuie să usuce excesiv. În farmacii există o multitudine de produse dermato-cosmetice ideale în acest sens.

Este important însă să nu se facă exces de zel în curăţarea feţei. Pur şi simplu treceţi uşor o dischetă cu demachiant pe faţă dimineaţa şi seara. Filmul hidrolipidic al pielii este extrem de important!

Ce conţin cele mai bune creme dermato-cosmetice?

În general, cele mai bune creme dermato-cosmetice conţin retinol, alfa şi beta hidroxiacizi (acizi de fructe) din care fac parte: acidul glicolic, salicilic, malic. Importantă este desigur şi concentraţia în care aceştia se regăsesc în cremele anti-acneice.

Acest tip de cremă se aplică de 1-2 ori pe zi, în funcţie de gradul de toleranţă al pielii. Unele creme pot fi iritante şi atunci se aplică fie o dată pe zi, fie o dată la două zile. Fiecare pacient îşi reglează frecvenţa de aplicare. Pe timpul zilei, este necesară fotoprotecţia solară SPF 50+. Toate moleculele de mai sus sunt fotosensibilizante şi generatoare de pete pigmentare, brune, în urma expunerii la soare.

Beneficiile exfoliantelor

Multe persoane se întreabă dacă exfoliantele sunt benefice pentru cele care suferă de acneea femeii adulte. Răspunsul este afirmativ, ele ajută mult la obţinerea unor rezultate benefice. Se aplică de 1-2 ori pe săptămână, dar pacientele nu trebuie să abuzeze de ele pentru că pot usca excesiv pielea. Moderaţia este cheia succesului în acest caz.

Despre măştile de protecţie

Alte persoane se întreabă dacă masca de protecţie poate determina apariţia şi agravarea acneei. Din păcate, răspunsul este da. În această perioadă, acneea indusă de masca de protecţie este foarte frecventă. De asemenea, utilizarea măştii poate agrava acneea femeii adulte.

Importanţa alimentaţiei sănătoase

O altă întrebare care apare frecvent este dacă o dietă bogată în glucide şi lactate întreţine sau duce la apariţia acneei. Studiile sunt destul de controversate când vine vorba de legătura dintre dietă şi acneea femeii adulte, dar cercetătorii sunt de acord cu faptul că acest tip de dietă poate exacerba acneea.

În încheiere sfatul meu este să faceţi alegeri documentate şi inspirate. Mergeţi la medicul dermatolog pentru a beneficia de un tratament personalizat! Automedicaţia nu este cea mai bună soluţie nici în acest caz.

Citeşte şi: Mătreaţa…

Citeşte şi: Cum îngrijim…

Beauty & Make-up

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *