Un bar online, unde clienţii se pot întâlni pe o platformă virtuală pentru a servi o băutură şi a socializa, a fost inaugurat în Marea Britanie pentru a combate singurătatea din perioada de izolare la domiciliu cauzată de pandemie de COVID-19.
The Campaign for Real Ale (CAMRA), o asociaţie a consumatorilor britanici care promovează băuturile şi pub-urile tradiţionale, a lansat o platformă video care poartă numele The Red (On)Lion, unde oricine se poate bucura de o bere şi o discuţie prin mesageria electronică.
Vezi și: De ce un pahar de șampanie nu strică niciodată
„Deşi nimic nu poate înlocui sentimentul de comunitate creat de un bar local adevărat, am dorit să iniţiem o platformă unde se pot reuni consumatorii britanici de bere şi cidru ca să stea de vorbă şi să servească o băutură”, a spus Nik Antona, preşedintele CAMRA.
Platforma are o zonă principală de bar, unde vizitatorii pot crea sau rezerva o masă în mod virtual pentru a demara o conferinţă video cu amicii, participa la diferite jocuri sau la concursuri cu întrebări.
Bar online, o soluție în perioada de izolare socială
Participanţii pot audia discursuri pe diverse subiecte precum metode de preparare a berii la domiciliu sau berea belgiană.
„Cu toţii suntem afectaţi de izolare socială şi singurătate aşa că acum e mult mai important ca înainte să fim o comunitate solidară şi să ne susţine unii pe ceilalţi. Ştim totodată că se întâmplă deja atât de multe evenimente şi activităţi online şi ne-am bucura foarte mult dacă am contribui la amplificarea răsunetului şi impactului acelor evenimente, creând în acelaşi timp un spaţiu unde consumatorii pot găsi tot de ce întâmplă în online la un singur click distanţă”, mai spune Nik Antona.
Vezi și: COVID-19 – Tot ce trebuie să știi pentru a trece cu bine de perioada de izolare
sursa: Agerpres / AFP
[…] Citește și: Te plictisești… […]