O legendă urbană spune că în plină foamete, când țăranii nu mai aveau pâine, Marie Antoinette ar fi spus: „Let them eat cake!” Să mănânce deci cozonac, dacă pâine nu mai este, iar criza va trece și totul va fi bine până la finalul poveștii. Inutil să spun că nici sfârsitul reginei Franței n-a fost prea frumos, nici nu se știe prea bine dacă este vorba despre ea în povestea cu pricina. Dar cert este că această poveste mi-a devenit pe alocuri simpatică, așa că mi-am făcut un obicei din a-mi trata crizele existențiale cu mici medicamente frivole și foarte gustoase, precum șampania.
Șampania și macarons, antidepresivele preferate
Nu susțin sub nicio formă abuzul de alcool și e departe de mine gândul de a vă sugera înecarea necazurilor în tărie. Însă o doză mică de șampanie savuroasă, alăturată unor prăjituri sau fursecuri aromate, chiar poate face minuni. Asta se întâmplă pentru că ne-am obișnuit să bem șampanie la cele mai fericite evenimente, la nunți, botezuri și aniversări, ori în noaptea noului an, când ne raportăm la viitor cu speranță. Uităm adesea că trebuie să ne sărbătorim pe noi înșine și în vremurile grele. Până la urmă, suntem singurul nostru instrument de a ieși din aceste situații mai puțin plăcute.
Un mic capriciu frivol ajută și la bine, și la rău
Pe măsură ce am înaintat în vârstă mi-am dat seama că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru tine însuți este să te răsfeți un pic. Singur. Sunt puțini cei dispuși să o facă, oricum, așa că e mult mai sănătos să-ți faci singur mici plăceri, mici surprize. De aceea, ori de câte ori am nevoie de o zi liberă, mă tratez cu o carte bună, cu o șampanie cel puțin la fel de bună și cu ceva dulce, fie că e vorba de macarons, căpșune sau mici fursecuri aromate. Și ajută. Iar dacă trebuie să apelez la o „trusă de ajutor” pentru o prietenă, înlocuiesc cartea cu un film tip chick flick. Și ajută.
De ce e important să alegi șampania potrivită?
Nu orice vin spumant e la fel, după cum nu orice persoană preferă aceeași băutură. Așa că băutura perfectă pentru tine va fi mereu cea care îți place cel mai mult. Însă trebuie să știi că șampania adevărată este chiar aceea din regiunea cu același nume, sau vinul de Champagne. Adică un vin spumant produs prin procedee specifice regiunii Champagne din nord-estul Franței. Preferata mea este Moet&Chandon Rose Imperial, o variantă suprinzătoare și girlie, cu gust fructat și yummy. Moet&Chandon este doar unul dintre brandurile de renume care îmi plac și are multe variante aromate de șampanie, mai intens sau mai discret fructate.
Dacă vrei să te bucuri de o șampanie extraordinară, cu un simplu click, poți să faci o comandă pe specialdrinks.ro. Sau de la magazinul tău preferat, oricare ar fi el.
[…] Vezi și: De ce un pahar de șampanie nu strică niciodată […]