Circulă constant ideea că oamenii vor să descopere motivele de călătorie ale semenilor lor, cât și detaliile atipice despre ceea ce fac din anumite destinații adevărate tărâmuri de neuitat. Și mi-am zis singură că n-ar fi rău să mă conformez din când în când și să mai scot câte ceva din tolba trăirilor de neuitat, așa că în rândurile ce urmează veți descoperi de ce insula Creta este pentru mine una dintre cele mai grozave locuri pe care le-am bifat până acum. Și simt că va fi greu de detronat de alte destinații, explicație pe care o veți găsi și o veți înțelege în următoarele câteva minute. Nu s-a întâmplat în urmă cu mulți ani, ci în vara anului trecut, să parcăm mașina la unul dintre nivelurile inferioare ale unui feribot cât un vas de croazieră, apoi să călătorim cu ajutorul acestuia de undeva din apropierea Atenei până în Heraklion, capitala insulară a Cretei. Am zâmbit când am văzut graficele turismului de anul acesta, Creta Heraklion 2017 fiind printre principalele căutări. Pun pariu că majoritatea celor care au ajuns acolo nici nu știau ce îi așteaptă, caz în care m-am aflat și eu înainte de a pune piciorul pe feribot.
Drumul cu feribotul din zona continentală a Greciei până pe insula Creta, cea mai mare insulă a Greciei, a durat 9 ore. Nouă ore pe care le-am dormit, ajungând în Heraklion cu forțe proaspete pentru a parcurge cu mașina încă 100 km până la destinație – Ierapetra. Unul dintre cele mai grozave avantaje ale acestui sejur Creta pe care l-am bifat anul trecut a fost sentimentul de a fi atât de departe de toate relele pe care le-am cunoscut și trăit până atunci. Deși departe de tot ceea ce cunoșteam pe acest pământ, m-am simțit mai liniștită și mai în siguranță decât în orice alt loc în care am călătorit până acum. La marginea Europei, într-unul dintre cele mai sudice puncte insulare ale acesteia, am cunoscut ce înseamnă liniștea și pacea. A trebuit să plec atât de departe pentru a experimenta sentimente atât de simple.
Deși în general zonele turistice ale Greciei sunt accesorizate cu anunțul „Atențe la hoții de buzunare!”, pentru insula Creta acest sfat nu e valabil. M-am simțit de parcă acolo, pe insula Creta, atât de departe de zona continentală a Greciei, s-ar fi strâns numai oameni care au vrut să fugă departe, cât mai departe de agitația și răutatea oamenilor care pentru noi sunt „de zi cu zi”. Acolo am învățat ce înseamnă liniștea sufletească. Acolo am învățat ce înseamnă să fiu departe de răutăți. Acolo unde se poate ajunge doar cu avionul sau cu feribotul (într-o călătorie de 9 ore prin valurile Mediteranei).
Și știți ce am mai iubit la această călătorie? Drumul de întoarcere către continent, al doilea calup de 9 ore petrecute pe mare, de data aceasta experiența având loc pe timpul zilei. Jumătate din drum am stat în interior, la cafeneaua frumos amenajată a feribotului, loc în care am băut un frappuccino aproape la fel de delicios ca la Starbucks. Cealaltă jumătate a drumului am stat afară, privind imensitatea lumii în care trăim, faptul că nu se vedea niciun țărm în jur, că eram în mijlocul pustietății, pe mare, departe de tot și toate, cu valurile lovind sălbatic feribotul, cu picături ce săreau până sus de tot și-mi mângăiau obrajii. Nu știu să înot și sângele îmi dansa frenetic în obraji, înbujorându-mă la gândul că aș putea cădea peste bord la o înclinare neanticipată a imensului feribot. Și, cu toate astea, stăteam acolo, neclintită, strângând balustrada de fier cu mâinile mele mici și firave. Acolo, pentru mine, încercată fiind de prea multe ori de anxietate, a fost cel mai curat sentiment pe care l-am trăit vreodată. Acolo m-am simțit vindecată de tot ce m-a durut vreodată. Acolo, în pustietatea rece a valurilor, departe de zona continentală a Europei, la mijlocul drumului dintre agitata capitală a Greciei și liniștita insulă Creta.
Știu că sunt oameni care încă se întreabă, an de an, dacă Grecia mai este sau nu o destinație de vis. Pentru mine, experiența de două săptămâni de anul trecut a fost una dintre cele mai frumoase, timp în care am stat nu doar pe insula Creta ci și în Atena și pe insula Lefkada. Dar Creta mi-a oferit sentimente pe care nu le pot reda în scris (atât insula în sine cât și drumul până acolo). O să mă-ntorc la ea într-o zi.
