Lugo Restaurant&Lounge și-a deschis porțile în vara anului trecut, în zona Piața Romană din Capitală, pe strada George Enescu, numarul 23.

© www.themoment.ro by Geo Curnic

Lugo este un restaurant mediteraneean, cu linii și elemente de design vibrante. Decorul, ritmurile muzicii de lounge și aromele de mâncare mediteraneeană  savuroasă fac din acest restaurant un loc perfect pentru orice ieșire de tip dolce far niente.

Fiecare aperitiv, salată, fel de mâncare principal sau desert este pregătit cu dragoste și migală. Fructele de mare sunt vedetele meniului, însă importante sunt și pastele, peștele, carnea de vită preparată cu grijă în sos brun, de vin alb sau chimichurri. Deserturile ocupă un loc de cinste în bucătăria Lugo, iar sufleul de ciocolată cu înghețată de vanilie este piesa de rezistență.

Lugo Restaurant&Lounge propune clienților săi o terasă de vis, iluminată cu o boltă de lumini, un interior cu separeuri dar și open-space-uri pentru grupuri mai mari, servire impecabilă și mâncare de excepție.

© www.themoment.ro by Geo Curnic
Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *