Au apus de mult vremurile în care îndrăzneai să laşi ceva pe casa scării şi să nu trăieşti cu teama că va dispărea în maxim o jumătate de oră. Acum, până şi umbrela ruptă dacă o laşi 5 minute la uşă, să se scurgă de apă, dispare ca prin magie. Tot mai multe degete de “pianişti” se lipesc de obiecte care nu le aparţin, dar pe care şi le însuşesc din prima clipă în care le ating. Futul este sport naţional internaţional. Da, nici asta nu mai este o noutate pentru nimeni. Dar există soluţii, precum interfoanele, care ne pot scuti de astfel de probleme. Măcar în apropierea locuinţei să stăm liniştiţi din punctul acesta de vedere. Tehnologia evoluează pe zi ce trece, motiv pentru care, mai nou, oamenii optează pentru videointerfoane.
Cum să alegem interfonul potrivit?
În primul rînd este important să optăm pentru o firmă cu renume, precum Electra Instal. De ce contează brand-ul? Pentru că o firmă mare are şi experienţă multă în portofoliu, ştie să îşi păstreze clienţii intervenind ori de câte ori există vreo problemă şi, mai presus de asta, ştiu să facă aparatele în aşa fel încât să nu existe problemeşi să nu fie nevoie să intervină. Este o chestie din care ambele părţi implicate au de câştigat, adică atât firma, cât şi clienţii.
În al doilea rând, dacă tot suntem deja în 2016, ar cam fi cazul să ne orientăm către videointerfoane. De ce sunt acestea din ce în ce mai râvnite? Pentru că atunci când sună interfonul, răspunzi şi ţi se spune “poşta!”… s-ar putea să nu fiepoşta. Am lucrat pentru o firmă de publicitate şi ştiu că trucul acesta îl foloseam şi noi pentru a reuşi să intrăm în scările de bloc şi să punem afişe la avizier. Aveam totuşi bun simţ şi nu le lipeam pe pereţi sau pe uşi, ca să nu le murdărim cu soluţii lipicioare. Dar, cine ştie, poate data viitoare când auzi “poşta!” la interfon… s-ar putea să fie cineva care vrea să fure covoraşele de pe toată casa scării. Aşadar, mare atenţie! Preferabil să vă orientaţi către videointerfoane.
În al treilea rând, optaţi pentru interfoane sau videointerfoane ale căror cartele sunt pe bază de senzor. Sunt mult mai funcţionale decât cele vechi, pe bază de cod de bare, dar şi cu durata de viaţă mai mare. Preţurile sunt asemănătoare, deci e bine şi din punctul acesta de vedere.
Be safe! Fie că optezi pentru un videointerfon 200 metri, fie pentru orice alt tip de astfel de aparat, acestea sunt menite să ne ofere un plus de siguranţă când vine vorba de locuinţă, casa de vacanţă sau chiar firma pentru care lucrăm. Siguranţa este importantă, mai ales acum, în 2016.