Aflat deja la a patra ediție, evenimentul organizat de către doctorul chirurg estetician al vedetelor, Călin Doboș, s-a bucurat de aprecierea celebrităților. Tema evenimentului a fost de această dată „Vive la beauté!”, iar invitații au celebrat frumusețea și tot ceea ce presupune ea, de la îngrijirea din fiecare zi până la intervențiile estetice. Printre vedetele prezente la eveniment s-au aflat Cristina Cioran, Oana Roman, Mariana Roșca, Ioana Ginghină, Florentina Opriș, Nuami Dinescu, Gianina Corondan, Diana Bart, Monica Iagăr, Roxana Vașniuc și Ilinca Obădescu.
„Lucrez în acest domeniu de peste 15 ani și am văzu t în continuare o slabă informare cu privire la anumite intervenții estetice, dar în același timp o creștere a cererii pentru acestea. Am vorbit cu invitații despre intervențiile mai aparte pe care le realizez, precum liftingul facial cu retensionare a mușchilor faciali sau implantul de gambe, cât și de spre cele mai căutate intervenții, ca mărirea sânilor. Le-am oferit recomandări și m-am bucurat să observ interesul acestora pentru a afla cât mai multe informații”, povestește Dr. chirurg estetician Călin Doboș.
Informațiile pe care le-au aflat au fost interesante pentru vedete, fie că au apelat deja la intervențiile estetice, fie că nu. „Evenimentul a fost foarte frumos și, cred eu, benefic pentru toate persoanele prezente, chiar am aflat informații noi. În ceea ce privește intervențiile estetice, eu am în prezent una singură, dar mi-aș mai face oricând dacă așa aș simți. Există probleme care nu pot fi rezolvate cu ajutorul cremelor sau al sportului mai ales după o anumită vârstă, așadar e bine că se poate interveni și cu bisturiul, ca orice femeie să se simtă frumoasă și să își recapete încrederea în sine”, spune Mariana Roșca.