De obicei, noiembrie înseamnă Black Friday, cadouri şi cumpărături. Nu ştiu cum se face, însă, dar anul acesta nici Black Friday n-a reuşit să mă corupă, nici de cumpărături nu am avut chef. Tot ce mi-am dorit la vremea la care magazinele îmbiau cumpărătorii, a fost să citesc poezie în pat, visând la stele şi la materie întunecată. Dar chiar dacă nu m-am dat în vânt după cumpărături, mi-au atras atenţia câteva noutăţi. Iată 3 parfumuri pe care vreau să le testez în luna noiembrie şi de ce.
Midnight Honey de la MATCA
Ştiam despre că, atunci când vorbim despre parfumurile MATCA, vorbim despre „parfumuri botanice, 100% naturale, manufacturate în România,” după cum spune chiar producătorul. Din recenziile altora, mai ştiam că acestea pot fi dificil de purtat, ori spectaculoase – în funcţie de părerea şi preferinţa celui sau celei care le-a testat. Cu toate acestea, n-am avut ocazia de a încerca personal aceste arome, iar cum unele dintre incursiunile mele în parfumeria românească s-au dovedit a fi nepotrivite, parcă mi-a fost şi teamă să încerc.
Apariţia Midnight Honey mi-a schimbat un pic părerea, iar acesta este unul dintre cele trei parfumuri pe care vreau să le testez în luna noiembrie. Parfumul sună promiţător pentru că are note gurmande de miere și vanilie, pielărie, lemn afumat şi note florale de mimoză, frangipani și iasomie. Cel puţin teoretic, pare să fie pe gustul meu. „Midnight Honey întruchipează rafinamentul, senzualitatea și aduce o notă de mister. Note de vârf: portocală amară, mandarină roșie. Note de mijloc: mimoză, iasomie, floare de portocal, caprifoi, frangipani. Note de bază: vanilie, coacăz negru, labdanum, piele, imortelă, benzoină şi ceară de albine,” se arată în descrierea furnizată de MioBio.
Swing My Room de la Dream Hotel
Recent, am vizitat parfumeria Delirium din Băneasa Shopping City, unde am avut ocazia de a testa rapid o serie de parfumuri după care suspinam de ceva vreme. Printre acestea se numără Etruscan Water de la Francesca Bianchi – un chypre unisex care a reuşit să mă impresioneze, Milk de la Commodity – un gurmand de care s-au îndrăgostit mulţi dintre cei prezenţi, dar şi câteva parfumuri de la Imaginary Authors. Nu mă aşteptam, însă, să mă îndrăgostesc de un parfum nou de la un brand despre care nu ştiam mai nimic: Swing My Room de la Dream Hotel.
La o testare rapidă, Swing My Room pare undeva la graniţa dintre un oriental modern şi un gurmand clasic: este un parfum plin, rotund şi puternic, fără a fi însă dificil de purtat. Notele de vârf sunt de piper, neroli, elemi şi piper de Sichuan, iar acest dublu piper reuşeşte să pară fin, în ciuda faptului că nota în sine mă deranjează în alte arome. La mijloc avem lemn de cedru, vetiver şi driftwood, iar în bază vanilie şi olibanum. Pe moment, parfumul de la Dream Hotel mi-a creat senzaţia de lenjerie de pat imaculată, pregatită totuşi pentru câteva păcate. Chiar şi aşa, înainte de a-l cumpăra, trebuie să îl mai testez, căci se poate dovedi uşor o pasiune de moment.
Bare Rose de la Victoria’s Secret
Sunt momente în care pasiunea mea pentru parfumeria artizanală devine obositoare, momente în care mi-e dor de ceva simplu, cu accente curate şi uşor de purtat chiar şi într-un birou îmbâcsit. Deşi am multe opţiuni în acest sens, uneori întind mâna după cele mai roz dintre ele şi aproape întotdeauna este vorba de un parfum cu trandafir. Dacă mai este şi o noutate în domeniu, cu atât mai bine, chiar dacă nu-i o aromă ciudată, întunecată sau excentrică, aşa cum prefer alteori.
Acesta pare a fi cazul lui Bare Rose de la Victoria’s Secret, unul dintre cele trei parfumuri pe care vreau să le testez în luna noiembrie. La vârf, parfumul are o notă de pară, în timp ce la mijloc producătorul enumeră doar trandafir. Notele de bază par a fi ceva mai complexe: Dreamwood, un ingredient creat de Firmenich pentru a recrea aroma santalului Mysore, mosc şi cedru. Per total, Bare Rose sună ca un bun candidat pentru un parfum de zi cu zi, iar recenziile de pe Fragrantica m-au încurajat să devin mai curioasă şi să-l testez cu proxima ocazie.
Citeşte şi: Poezie şi…
Citeşte şi: 5 produse…