Una dintre cele mai căutate destinaţii turistice rămâne şi anul acesta Grecia, care îi aşteaptă pe tineri cu oferte atrăgătoare sinonime cu distracţia, soarele şi sporturile nautice. Insulele greceşti îşi întâmpină turiştii cu servicii impecabile, privelişti încântătoare şi multe activităţi pentru cei aflaţi în căutarea unor senzaţii tari, prin staţiunile cu deschidere la Marea Egee – Thassos, Paralia, Olympic Beach, Leptokaria, Nei Pori şi Platamonas, şi cele de la Marea Ionică – Corfu, Lefkada, Pârga şi Vrachos.
„Din ce am observat de-a lungul ultimilor ani, tinerii călătoresc ieftin, dar des. Aproximativ 70% din ei prefera să-şi petreacă vacanţele în afara ţării, cel puţin două pe an. Vara, mulţi aleg Grecia, pentru că este aproape şi pot ajunge repede cu autocarul, iar ofertele sunt foarte accesibile. În acelaşi timp caută şi zonele unde se pot practica diferite sporturi şi există o viaţă activă de noapte, de aceea bugetul destinat cazării şi transportului este cât mai redus. Pentru a încuraja turismul în rândul tinerilor vom introduce în această vară programul <<Vacanţe fără restanţe>>, prin care în perioada 8 iulie – 12 august oferim o reducere de 12% pentru destinaţiile din Grecia cumpărate online de pe site-ul www.paralela45.ro”, explica dl. Alin Burcea, Preşedinte Paralela 45.
Thassos, denumită şi „Insula de smarald” este un loc cu o istorie fascinantă şi de o frumuseţe rară. Tinerii în căutare de distracţie, cărora le place viaţa de noapte, vor avea o largă varietate de opţiuni. Oferta de cazare începe de la 29 euro / persoană / noapte.
Riviera Olimpului, situată la poalele muntelui Olimp dispune de două zone mai dezvoltate din punct de vedere turistic: Paralia – Olympic Beach şi Platamonas – Nei Pori. De-a lungul plajei se afla numeroase restaurante şi taverne tradiţionale, dar şi discoteci şi cluburi. Leptokaria este o staţiune situată la 25 km Katerini, iar apropierea de Paralia şi Platamonas, face ca aceasta staţiune să aibă aceleaşi facilităţi de petrecere a timpului liber ca şi celelalte şi anume: terase, discoteci, plimbări cu vaporaşul, excursii opţionale, dar la preţuri mai accesibile. Platamonas vine în plus cu mai multe posibilităţi de agrement şi distracţie, în timp ce Nei Pori este o staţiune nou construită cu spaţii ample şi generoase, fiind o destinaţie de vacanţă modernă. Oferta de cazare începe de la 27 euro / persoană / noapte.
Insulele Ionice sunt considerate cel mai fertil şi mai verde arhipelag grecesc, aşternute într-o apă de un turcuaz unic, cu un peisaj pitoresc şi virgin. Nefiind atât de populate, aici se pot practica o mulţime de sporturi nautice precum windsurfing şi kitesurfing.
Tinerii ajunşi în Lefkada pot încerca, de exemplu, un curs de snorkeling, care le va permite să admire lumea subacvatică. Insula ce se odihneşte în Marea Ionică este mai puţin aglomerată decât alte destinaţii greceşti cunoscute, deşi are una dintre cele mai frumoase plaje din întreaga Grecie – Porto Katsiki. Ofertele încep de la 12 euro / persoană / noapte.
Corfu este una dintre cele mai vizitate insule greceşti, cunoscută pentru muzica să tipică şi sporturile nautice. Pârga este o mică, dar superbă localitate port, fiind amplasată în amfiteatru, cu clădiri colorate arajate una sub altă. De aici se ajunge în Vrachos, unde există una din cele mai lungi şi superbe plaje. Ofertele încep de la 15 euro / persoană / noapte.
Paralela 45 activează de peste 24 de ani pe piaţa vacantelor, fiind cel mai cunoscut brand de turism din România. Paralela 45 a fost votată timp de şase ani la rând drept “Cea mai de încredere agenţie de turism din România”, conform studiului independent Reader’s Digest. Paralela 45 pune la dispoziţia turiştilor romani peste 100 de circuite pe toate continentele, chartere, turism individual, corporate şi intern, precum şi bilete de avion. Mai multe detalii pe www.paralela45.ro.