24 de licee din București și Voluntari participă la CUPA EDU 2023, cea mai spectaculoasă competiţie de baschet între licee. Datorită ajutorului oferit de sponsorul principal ROMGAZ, competiția a avut o creștere spectaculoasă, iar a patra ediţie se anunță a fi cea mai palpitantă de până acum.
Despre durata competiţiei
Competiţia va începe la data de 7 noiembrie, după care vor urma șase săptămâni cu meciuri palpitante, până când cele mai puternice selecționate vor disputa marea finală.
Ultimul act al competiției va avea loc duminică, 17 Decembrie, în cadrul Arenei ROMSILVA aflată în Șoseaua Petricani, Nr. 9A, Sector 2, începând cu ora 11:00. Spectacolul baschetbalistic va fi completat cu un show susținut de mai mulți artişti, MC, DJ, concursuri cu premii şi multe alte surprize pentru publicul spectator.
Ce spun organizatorii şi participanţii
„Inspectoratul Școlar al Municipiului București a fost alături de CUPA EDU încă de la început și ne bucurăm pentru că această competiție a crescut și a devenit o tradiție. Sportul trebuie să facă parte din viața tinerilor pentru toate beneficiile pe care le aduce acestora, atât pe plan fizic, dar și educativ și social”, declară Laurențiu Oprea, Inspector Școlar din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, partener de organizare al evenimentului.
Ediția 2022 a adus față-în-față vechi adversari, dar a creat și noi rivalități: „Anul acesta avem un singur obiectiv: Locul 1!” declară Prof. Mihai Mareș, antrenorul celor de la Liceul Teoretic „TRAIAN”, ocupanta Locului II la ediția precedentă.
Campionii de anul trecut simt presiunea trofeului: „Știm că toate echipele vor încerca să se afirme în meciurile cu noi. Din lotul de anul trecut, aproape toți titularii au terminat clasa a XII-a, așa că vom avea mulți jucători noi în teren. Suntem foarte motivați să câștigăm”, declară Prof. Mihai Taciu, antrenorul celor de la „Colegiul Național Cantemir Vodă.” campionii de la CUPA EDU, Ediția 2022.
Declaraţia sponsorului principal
CUPA EDU nu înseamnă doar baschet: „La CUPA EDU este vorba despre sport, dar și mai mult este vorba despre consolidarea comunităților din licee și întărirea legăturilor din și dintre unitățile de învățământ. Acest lucru ne bucură și ne face mândrii,” declară Răzvan Popescu, C.E.O. ROMGAZ, Sponsor Principal al evenimentului.
Citeşte şi: De ce…
Citeşte şi: Cum să…