Studii recente arată că – dincolo de beneficiile sale binecunoscute: menținerea sănătății digestive, scăderea riscului de diabet sau de boli cardiovasculare, facilitarea scăderii în greutate* – iaurtul probiotic ne poate îmbunătăți starea emoțională**.

Uimitoarea descoperire a fost făcută de cercetătorii de la Centrul de Medicină Integrală (UCLA) din Los Angeles. Concluziile studiului arată că, prin consumul zilnic de iaurt probiotic și îmbunătățirea calității florei intestinale, ne putem simți mai bine nu doar fizic, dar și emoțional, putem să fim mai fericite, mai vesele, pozitive. La femeile participante la studiu, care au consumat iaurt probiotic (Activia) timp de 4 săptămâni, s-a constatat o îmbunătățire a activității cerebrale în sensul în care acestea au fost mai puțin influențate de stimulii emoționali negativi.

Explicația acestei descoperiri stă în comunicarea dintre creier și sistemul nervos enteric, considerat cel de-al doilea creier al organismului uman. Pe scurt, intestinul nostru conţine circa 100 de milioane de neuroni (mai mulţi decat în măduva spinării ori sistemul nervos periferic), prin intermediul cărora transmite informație către creier și produce 95% din cantitatea de serotonină – popular numită hormonul fericirii. De aceea, un simplu obicei sănătos – consumul de iaurt probiotic – este benefic pentru starea noastră de bine, atât la nivel fizic cât și emoțional.

Iaurtul in alimentatia zilnica

Pentru a te convinge de bunătatea Activia, cel mai consumat iaurt probiotic din lume*** și din România îți lansează o nouă provocare: adoptă obiceiuri alimentare și de viaţă sănătoase, consumă Activia zilnic, timp de 14 zile, iar, dacă nu ești mulțumită, Danone îți returnează contravaloarea iaurturilor.

Campania „Provocarea Activia. Mulțumită sau banii inapoi” se derulează între 15 ianuarie și 15 martie 2015. În această perioadă, Activia își propune să continue să te ajute să ai o stare permanentă de bine, susținută de un stil de viață sănătos, cu alimentație echilibrată, mișcare și gândire pozitivă.

Astfel, pe platforma www.activia.ro, poți găsi o mulțime de informații interesante precum: sfaturi zilnice pentru o alimentație sănătoasă, articole explicative, numărul femeilor din România care suferă de tulburări digestive, recomandări de la medici renumiți dar și de la consumatoare Activia. În plus, Activia pune la dispoziție, pe site și pagina de Facebook, o serie de concursuri cu premii, dar și o aplicație interactivă. Prin intermediul acesteia, poți afla, în funcție de stilul tău de viață și obiceiurile alimentare, ce tip de femeie Activia ești: echilibrată, efervescentă sau pragmatică.

* Studii recente prezentate și la Conferința Sănătate prin Alimentație 2014 – (exemplu:http://www.danone.ro/comunicate-de-presa/iaurtul-alimentul-minune-care-ne-mentine-sanatosi-și-forma-2/)

** Studiu UCLA – Collaborative Center for Integrative Medicine, Los Angeles, USA (Tillisch – Gastroenterology, 2013), susținut de Danone.

*** Pe baza vânzărilor în valoare în 2010. Sursa: Euromonitor International, Pre & probiotics virtual conference, 2012.

Alegeri alimentare si beneficii nutritionale

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *