„Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale,” scria Marcel Proust. De la el am învăţat cum să păstrăm vie amintirea propriilor „madlene,” cum să ne întoarcem în timp văzând, gustând sau mirosind ceva bun, ceva care ne aduce aminte de „acasă”, de momentele de fericire din copilărie. Cunoscut de cercetători drept efectul Proust, acesta este unul demonstrat ştiinţific: amintirile nostalgice declanșate de gust și miros sunt deosebit de relevante, de vii și familiare. Studiile arată că aceste amintiri au un profil emoțional pozitiv mult mai puternic decât amintirile declanşate de alţi stimuli. Aşadar, pentru a vorbi despre fericire şi nostalgie adevărată, trebuie să vorbim despre aromele copilăriei.

Multe parfumuri moderne poartă în ele amprenta copilăriei noastre, de la crema de zahăr ars atât de prezentă în Baccarat Rouge 540 şi clonele lui şi până la prăjiturile cu lămâie care au inspirat Lira. Cu toate acestea, mi-am dorit să scriu altfel despre copilărie, aşa că am ales trei parfumuri diferite, menite să declanşeze trei amintiri diferite. Doar unul dintre ele este un parfum gurmand, căci altfel „jocul de înapoi în copilărie” ar fi fost prea uşor.

Ambre Narguilé de la Hermès

Prin Ambre Narguilé, parfumierul Jean-Claude Ellena a reușit să demonstreze încă o dată de ce este preferatul meu, căci cine altcineva ar fi putut îmbina atât de bine accente răşinoase şi alcoolice, acorduri inspirate de magia Orientului şi note care să te facă să te simţi ca acasă? Aici vorbim despre ceva care reuşeşte să fie mult mai mult decât un simplu parfum: o experienţă de altădată. În Ambre Narguilé de la Hermès regăsim plăcinta cu mere a mamei, condimentată din belşug cu scorţişoară, dulciurile însiropate adesea cu rom sau orice altă esenţă alcoolică, vanilia bogată din tot ce e dulce şi bun, prezentă în notele de tonka, caramel şi cumarină.

În plus, Ambre Narguilé de la Hermès nu te minte şi nu te face să te gândeşti exclusiv la prăjituri! Dacă sunt voci care îl numesc „aproape gurmand,” eu aş spune că acest parfum este mult mai mult decât un gurmand, căci notele de benzoină, laudan şi tutun încadrează această experienţă şi o transformă într-una aproape sacră. Este, aşadar, parfumul amintirilor şi are textura lor de fum efemer.

Aqua Allegoria Herba Fresca de la Guerlain

Aqua Allegoria Herba Fresca ar putea fi supranumit, fără mare efort, parfumul firescului. Niciodată prea mult, niciodată prea puternic, niciodată enervant, el are calitatea de a evoca o zi însorită de vară din copilărie, când mă bucuram de aroma plantelor din grădina bunicii, de o limonadă de altădată, de frunzele verzi strânse în pumn, de florile micuţe şi sălbatice din pădure… Creat de Jean-Paul Guerlain şi Mathilde Laurent, parfumul se deschide cu note de lămâie şi trifoi, iar în inima lui bat cele de mentă şi ceai verde. În bază avem note de lăcrămioare şi cyclamen, iar efectul total este unul natural, verde şi proaspăt.

Deşi nu are performanţe notabile sau poate tocmai fiindcă este la fel de trecător precum copilăria, Aqua Allegoria Herba Fresca de la Guerlain este, probabil, parfumul care evocă cel mai bine zilele din acea perioadă. Este citric, dar nu este o limonadă cu zahăr, este proaspăt şi verde, dar natural, iar uşoarele accente florale îl fac uşor de iubit. Un parfum în care plouă cu soare!

Miramar de la Miraj

Nu ştiu alţii cum sunt, dar una dintre activităţile mele preferate din copilărie era aceea de a mirosi parfumurile mamei şi ale bunicii. Ambele purtau des parfumuri Caron, iar mama avea o mare pasiune pentru floralele albe. Fleurs de Rocaille de la Caron, un buchet rece cu trandafiri, garoafe, violete, liliac, iasomie şi aldehide, se număra printre preferatele ei. Bunica, în schimb, iubea iasomia în toate formele ei şi, deşi îmi amintesc cu plăcere şi de parfumurile pe care le purta, cel mai des o asociez cu un anumit săpun luxos de la Roger et Gallet, săpun cu aromă de iasomie. Astăzi ar fi dificil sau imposibil să port ceva asemănător, însă mă bucur tare de un parfum modern, cu puternice accente nostalgice: Miramar de la Miraj.

Miramar este un parfum floral cu accente fructate, cu note de flori de portocal, pară, bergamotă, iasomie, tonka, mirt, cedru, amyris, mosc şi ambră. De ce este un parfum special? Îmi aminteşte de parfumurile purtate de doamnele din familie fără a le semăna prea tare, fără a miroși „învechit”. Modern şi cu performanţe bune, Miramar de la Miraj evocă feminitatea nostalgică, eleganţa anilor trecuţi, adusă însă în prezent.

Parfumurile copilăriei

Dacă, la fel ca mine, nu vorbeşti prea des despre copilul din tine, nu uita că este important să-l tratezi cu „prăjituri”, măcar din când în când. Acestea pot îmbrăca forme parfumate sau ludice, care te ajută să recreezi starea de bine din copilărie, să retrăieşti emoţiile pozitive de atunci şi să te raportezi iar la lume cu mirare şi cu încântare.

Citeşte şi: Marilyn…

Citeşte şi: 5 parfumuri…

Beauty & Make-up

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *