Am citit recent câteva volume la modă. Pentru că da, se pare că există aşa ceva. E vorba de cărţile alea pe care le citeşti fiindcă, inevitabil, cineva şi-a dat ochii peste cap exclamând uimit: „Cum? N-ai citit-o?”, de parcă te-ar acuza că n-ai învăţat să faci bastonaşe la şcoală. La fel ca bastonaşele, cărţile astea m-au dezamăgit. Unele m-au dezamăgit fiindcă nu s-au ridicat la valoarea prezentării, altele mi s-au părut stupide şi atât. N-am învăţat nimic citindu-le, cum n-am învăţat nici să scriu făcând bastonaşe. Ordinea e aleatorie, iar părerile sunt pur subiective, ca de-aia sunt păreri.
- Amurg, de Stephenie Meyer, e prima pe listă pentru că autoarea a reuşit să ucidă vampirii din ea mai ceva ca Van Helsing. Şi a făcut-o fără ţepuşe sau usturoi, transformându-i în nişte adolescenţi tristuţi şi drăgălaşi, cu apucături infantile. În plus, acţiunea e previzibilă şi plictisitoare. Singurul plus al trilogiei e faptul că lipseşte fata aia urâţică şi băiatul ăla cu freză de greblă care apar în film.
- Cincizeci de umbre/vicii ale lui Grey, de E. L. James, e a doua fiindcă a apărut pe un forum dedicat seriei Amurg. Cartea asta extrem de controversată, denumită de critici mommy porn, poate fi încadrată la capitolul literatură erotică doar dacă raftul ăla e compus exclusiv din romane de Sandra Brown. În rest, e o banală poveste de dragoste dintre o virgină şi un sadic care lasă la o parte aceste vicii pentru că se iubesc.
- La râul Piedra am şezut şi am plâns, de Paulo Coelho, deşi este, calitativ vorbind, mult peste cele două de mai sus, adică Coelho măcar reuşeşte să descrie ceva folosind mai mult decât o singură figură de stil, e plictisitoare. Reia temele preferate ale autorului şi merge pe direcţia generală a romanelor lui, de filosofie pentru mase, dar plictiseşte pe parcurs încercând să pară mai profundă decât e.
