Cartea pentru copii „Foca Fega şi Darul Bucuriei” se lansează în luna decembrie la Seneca Anticafe din Bucureşti. Aceasta a fost creată pentru copiii cu vârsta între 3 și 10 ani, care vor avea ocazia să descopere aventurile unei foci călugărițe, pe nume Fega. Foca locuieşte într-o rezervație protejată din Grecia, întrucât face parte dintr-o specie aflată pe cale de dispariție.
Despre ce e vorba
Cartea „Foca Fega şi Darul Bucuriei”, de Claudia Oprescu, a fost publicată la Editura Univers, iar ilustrațiile au fost realizate de Marina Doholici. Pe parcursul poveștii, copiii vor afla că puiul de focă suferă de sindromul Bucuriei, ceea ce o face să fie activă tot timpul, neastâmpărata, lucru care nu e foarte apreciat de adulții din viața ei.
Ce spune autoarea
„Am scris Foca Fega pentru a le aminti copiilor de importanța Bucuriei, a prieteniei și a protejării celor vulnerabili. Povestea îi învață să fie blânzi cu cei din jur, dar și cu ei înșiși, și le arată că suntem fiecare dintre noi unici, iar această unicitate ar trebui sărbătorită, nu blamată. Sper ca toți copiii care vor citi cartea să simtă aceeași bucurie pe care am simțit-o eu când am scris-o. Mi-am dorit ca primul eveniment de lansare din turneu să fie în Pitești, pentru că eu m-am născut în Mioveni și m-aș bucura să mă întâlnesc în Argeș cu mulți copii care iubesc poveștile,” spune Claudia Oprescu, autoarea cărţii.
Planuri de viitor
Cartea pentru copii „Foca Fega şi Darul Bucuriei” poate constitui un minunat cadou de Crăciun pentru toţi copiii de 3 – 10 ani. Cum sezonul de iarnă este cunoscut şi drept sezon al bucuriilor, aceasta pare să fi apărut la momentul potrivit.
Pe lângă turneul de lansare, Claudia Oprescu şi-a propus să organizeze ateliere de lectură și scriere creativă cu copiii în școli, pe toata durata anului 2024.
Citeşte şi: Dublă…
Citeşte şi: Pagina…