Ai visat întotdeauna la buzele cărnoase, senzuale ale Angelinei şi ai sperat să le poţi obţine printr-o tehnică specială de machiaj? Trebuie să-ţi distrug iluziile şi să-ţi spun că, atâta timp cât nu ai idee cum ai putea s-o răpeşti pe Angie, s-o bagi în porbagaj şi, ajutată de o katana şi de bistruriul dibaci al celui mai bun chirurg din lume, să faci un schimb de buze cu ea, va trebui să te mulţumeşti cu ce ţi-a oferit natura! Asta nu înseamnă că nu poţi avea buze perfecte, ci doar că buzele perfecte vor fi tot ale tale.

Pregătirea:

  • Alege corect nuanţa rujului! Dacă ai trecut de 14 ani şi nu-ţi doreşti un botic de răţuşcă, renunţă la rozul puternic şi la nuanţele de nude care nu se potrivesc tenului tău. Alege cu atenţie o nuanţă de roşu şi una neutră, de zi.
  • Exfoliaza-ţi săptămânal buzele, pentru a îndepărta pielea moartă, fie folosind periuţa de dinţi, fie apelând la un exfoliant natural (zahăr + miere) sau la unul din comerţ.
  • Foloseşte balsam de buze sau cremă, pentru a beneficia de o hidratare corectă. Aplică balsam sau cremă seara, înainte de culcare şi în fiecare dimineaţă, înainte de aplicarea rujului.

Aplicarea:

  • Folosind o pensulă de buze şi rujul preferat, conturează cu atenţie întâi buza superioară, apoi buza inferioară. Dacă ai buze plice, le poţi accentua folosind o nuanţă mai închisă şi trasând trei dungi paralele, perpendicular pe buza inferioară.
  • Umple conturul folosind pensula, cu atenţie, pentru a nu depăşi limitele trasate. Dacă ai buzele subţiri, poţi apela la un truc pentru a le face să pară mai pline: folosind o nuanţă mai deschisă, trasează o line în mijlocul buzei inferioare, perpendicular pe aceasta.

Asigurarea:

  • Desparte cu atenţie cele două sau trei straturi ale unui şerveţel şi aplică unul dintre acestea pe buzele proaspăt rujate. Tamponează uşor cu degetul, ca hârtia să fie lipită de ruj.
  • Folosind o pensulă, aplica pudră de faţă peste stratul de şerveţel. Atenţie! Nu folosi pudră bronzantă! Aceasta va schimba nuanţa rujului prea tare. Dacă pudra bronzantă este singurul tip de pudră pe care îl ai, du-te la cumpărături, pentru că îţi trebuie alta oricum!
  • Dezlipeşte şerveţelul şi bucură-te de noul tău machiaj. Datorită aplicării pudrei de faţă peste ruj, acesta va rezista mai mult.
Beauty & Make-up

One reply to “Buze perfecte: cum să aplici corect rujul”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *