Blogul From Mona with Gloss, creat din pasiunea pentru frumos, unde puteţi descoperi zilnic recomandări cosmetice, produse testate, sugestii de machiaj şi nail art, organizează primele premii de beauty din blogosfera românească.
FMWG Beauty Awards oferă cititoarelor posibilitatea să îşi aleagă preferatele, desemnând astfel produsele anului 2013. Sunt 10 categorii de votare unde ele îşi pot exprima părerea: Cel mai bun produs pentru îngrijirea tenului, Oja anului, Cel mai bun produs de îngrijire a corpului, Cel mai bun produs de îngrijire a părului, Inovatia anului, Cel mai bun produs de baie, Parfumul anului, Cel mai bun produs pentru machiajul feţei, Cel mai bun produs pentru machiajul ochilor şi Rujul anului 2013.
În plus, cititoarele care votează vor fi premiate prin tragere la sorti cu 3 coşuri cu toate produsele câştigătoare ale ediţiei.
Nominalizarile au fost deja anunţate, iar votarea se face printr-un formular special. Voturile se vor înregistra până pe 30 ianuarie, iar pe 4 februarie vom afla produsele anului şi câştigătoarele coşurilor de produse. Votează şi tu aici preferatele tale!