Întotdeauna am avut o pasiune pentru cea mai închisă culoare, pentru absenţa completă a luminii, pentru puterea umbrei. În plus, cred că nicio lună nu este mai potrivită pentru a purta negru, în toate combinaţiile, decât septembrie. Întoarcerea la şcoală ne îmbie să adoptăm şi să adaptăm severele uniforme de altădată, în timp ce accentele fosforescente la accesorii nu fac decât să scoată în evidenţă adevărata profunzime a negrului. Haideţi, aşadar, să descoperim noi tendinţe fashion în luna septembrie, în frunte cu întoarcerea la negru şi la celelalte nuanţe întunecate.

O nouă pereche de blugi de la Levi’s

Ori de câte ori aleg o nouă pereche de blugi, ţin cont de câțiva factori care mă ajută să mă bucur de un plus de confort, dar și de un look cool, mereu actual. În primul rând, pun mare accent pe material în alegerea blugilor. În general, aleg o pereche de jeans din denim de calitate, cu un amestec adecvat de bumbac și elastan, pentru a îmbina mobilitatea și durabilitatea. Blugii negri cu o textură elastică sunt adesea mai confortabili și se mulează mai bine pe corp, în timp ce materialele mai “băţoase” arată mai bine pe croieli mai drepte.

Din lista cu obiecte vestimentare şi tendinţe fashion în luna septembrie nu putea lipsi o pereche de blugi de la Levi’s, mai ales că acum este disponibilă şi în România colecţia Made in Japan, care pune mare accent pe material, dar şi pe tradiții, prin promovarea unor piese din denim premium din Japonia. Cu siluete clasice reinterpretate, colecția toamnă / iarnă 2024 Made in Japan onorează tehnicile și măiestria superioară, adevărată artă a denimului. Colecția este disponibilă pe levi.com.

O pereche de pantofi sport coloraţi

Dacă prefer piesele vestimentare negre, elegante, clasice ori minimaliste, atunci când vine vorba de accesorii, îmi las fantezia să zburde. Îmi plac pantofii coloraţi, mai ales dacă este vorba despre pantofi sport. Un plus de culoare la acest capitol îmi aduce mereu zâmbetul pe buze, iar în sezonul rece, când vremea mohorâtă îşi spune cuvântul, o pereche de pantofi sport coloraţi mi se pare un must. Cu ajutorul noului model Supernova Prima, adidas a reuşit să mă surprindă plăcut la acest capitol. În plus, tehnologia din spatele acestui model de pantofi asigură şi confortul de care am nevoie.

Conform producătorului, modelul Supernova Prima conține cu 13% mai multă spumă DREAMSTRIKE+ decât Supernova Rise. Dacă acesta din urmă a apărut anul trecut și a fost inspirat de spuma LIGHTSTRIKE PRO folosită în familia de recorduri Adizero, spuma suplimentară DREAMSTRIKE+ oferă alergătorilor un confort de neegalat. Talpa intermediară mai amortizată funcționează în tandem cu noua talpă exterioară inovatoare LIGHT TRAXION. Aceasta este proiectată ergonomic pentru a completa partea mijlocie și antepicior, păstrând pantoful ușor și aderența puternică.

Un set de lenjerie intimă fină şi senzuală

Odată cu venirea lunilor reci de toamnă, simtim nevoia de a petrece mai multe seri acasă. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la romantism, cel puţin nu după părerea mea. Dacă avem la dispoziţie lenjerie neagră, seducătoare, toamna arată un pic mai bine, indiferent de noile tendinţe fashion în luna septembrie. În plus, negrul este mereu o decizie inspirată în materie de lenjerie intimă, această culoare fiind considerată un simbol al eleganței, rafinamentului și misterului. Mai mult, vorbim despre o culoare clasică și versatilă, care flatează orice tip de siluetă!

Un alt motiv pentru care lenjeria neagră este atât de populară este asocierea cu misterul și seducția. Spre deosebire de alte culori, negrul reușește să îmbine subtilitatea cu îndrăzneala, fără pic de vulgaritate. Iar dacă vorbim despre piesele din colecția Dream de la Victoria’s Secret, succesul este garantat. Această colecție plusează prin inovația Love Cloud, transformând lenjerie recunoscută și iubită de fani, într-una cu o serie de croieli și mai spectaculoase prin folosirea celei mai fine dantele de până acum, ForeverStretch Lace. În plus, Victoria’s Secret a perfecţionat această colecţie cu ajutorul noii tehnologii pentru căptușeala cupelor Marshmallow Memory Foam. De aceea, nu putea lipsi din lista cu tendinţe fashion în luna septembrie.

Citeşte şi: Revenirea…

Citeşte şi: Descoperă…

Fashion & Accessories

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *